Ştiri
SCRIE SCRIITORUL : Revelion curat-murdar
În noaptea de Revelion maneliştii au pichetat iarăşi toate televiziunile, de la Guţă la... Maimuţă toţi troglodiţii neamului şi-au afişat meclele pe ecran zbierând cele mai oribile improvizaţii muzicale. La fel de caraghios a fost şi ceea ce ne-a oferit „revelionul lui Dinescu” transmis de postul lui Vântu. Fie-mi iertată comparaţia, între poetul de la Cetate şi Vanghelie nu e nici o deosebire de caracter, de altfel este tot mai evidentă diferenţa dintre poetul Mircea Dinescu şi îmbuibatul boiernaş Dinescu.  Ceea ce ne-a oferit „ boierul” Dinescu n-a fost decât un „vanghelion provincial”, cu ifose dâmboviţene. Nimic firesc, nimic autentic! Muzica populară s-a făcut simţită sporadic, şi atunci fără a rupe gura târgului, simbolurile folclorului românesc n-au fost de găsit pe micile ecrane, oricât ai fi încercat să butonezi telecomanda.
A fost o totală  lipsă de profesionalism din partea televiziunilor, bunul gust şi anul acesta s-a lăsat aşteptat. Televiziunea Română a fost cel puţin inspirată şi decentă când s-a gândit să organizeze un revelion cu faza finală a Eurovision 2011, în care prezentatorii Paula Seling şi botoşăneanul Ovi au fost la înălţime. Pentru scurt timp am zărit-o şi pe Urania la B1 ghicindu-ne în stele, cică vom avea un an la fel de zbuciumat ca 2010, plin de convulsii sociale, iar criza va continua să ne strângă laţul. De parcă ar fi fost greu să ne dăm seama de aşa ceva! Pe alocuri televiziunea naţională a încercat să ţină cont şi de latura estetică a programului de revelion, la polul opus s-au aflat posturile lui Dan Voiculescu, care au promovat o adevărată ţiganiadă. Dan Negru iarăşi şi-a făcut de cap, a adunat maneliştii şi „kitsch-işti”  de pe tot cuprinsul patriei, promovându-i ca pe un bun naţional. OTV, ca de obicei, s-a scăldat în mediocritate, servindu-ne, din incinta apartamentului „viitorului preşedinte al României”, Dan Diaconescu, cele mai... diverse prostii. Pe ici pe colo s-a mai auzit şi câte un lăutar, ridicând paharul şi îndemnându-i pe români la un şpriţ. De parcă românul ar mai trebui invitat la aşa ceva, să nu uităm că pentru noi băutura e un „dat” genetic, lucru pe care l-a aflat în timpuri ancestrale până chiar şi Burebista, însă gestul lui radical de-a tăia viile de pe tot cuprinsul Daciei se pare că n-a avut nici un efect. Pe aceeaşi partitură frivolă au cântat şi posturile fraţilor Micula, şi-au permis chiar să folosească drept generic ”Revelion cu manele”, în care s-au exhibiţionat tot felul de neterminaţi, cu statut de „vip-uri”.
Momentele de divertisment, cu adevărat încărcate de umor, au cam lipsit, actorii nu s-au mai înghesuit să-şi exprime show-urile sau poate că trecem printr-o criză de textieri talentaţi. Penibili mi s-au părut şi cei doi mari umorişti ai televiziunilor Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, de data aceasta scheciurile lor au fost o… glumă proastă, au fost seci, lipsite de nerv. Vin vremuri triste pentru acest popor, românului nu i-a mai rămas nici umorul, iar la manele nu ne întrece nimeni. Stau şi mă întreb dacă mai suntem ce-am fost odată.

Lucian ALECSA


Un executor judecătoresc de la Botoșani a intrat în politică „pentru un viitor mai bun”
Eșichierul politic de la Botoșani se reîmprospătează cu figuri de oameni noi care au decis să intre în politică pentru schimbarea percepției în primul rând dar și pentru schimbarea viitorului, unul care să fie favorabil noii generații.
O nouă prăbușire pe strada unde o femeie a căzut într-o groapă adâncă – FOTOGALERIE
Locuitorii din strada Barbu Lăzăreanu din municipiul Botoșani întâmpină noi probleme cu strada pe care sunt nevoiți să circule.
COMUNICAT PSD: Seară de spectacol pentru mai mulți copii din județ – GALERIE FOTO
La inițiativa viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, doamnele din Organizația Femeilor Social Democrate Botoșani au creat proiectul „Hai la teatru!”, sub cupola căruia, în fiecare lună, vor fi invitați la teatru, cu prioritate, copii din medii defavorizate.
Un tânăr din Botoșani candidează la Primăria municipiului Iași
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași, a lucrat de-a lungul timpului la câteva dintre cele mai importante publicații românești, de la ”Adevărul” la ”Evenimentul Zilei”.
Înșelăciune pe internet: Acest email te poate lăsa fără bani în cont
Val de reclamaţii la specialiştii în securitate cibernetică.
ASTĂZI: Tânăr ARESTAT preventiv după ce a comis un accident rutier
Decizie a magistraților botoșăneni față de un tânăr de 27 de ani.
WhatsApp NU va mai funcționa din luna februarie pe o mulțime de telefoane
Începând cu 1 februarie 2020, WhatAapp nu va mai funcţiona pe o serie de telefoane
AZI DIMINEAȚĂ la Botoșani: Două mașini avariate în urma unui impact violent - FOTOGALERIE
Eveniment rutier petrecut în această dimineață la Botoșani.
Pericol public la volan: Botoșănean oprit pe o stradă din municipiu - CE au descoperit polițiștii
Probleme pentru un bărbat după ce a fost oprit în trafic de polițiști.
Loading...
Un bărbat care înșela oamenii cu anunțuri false pe internet, RETINUT de Poliție
Valoarea prejudiciului este estimat la aproximativ 30.000 de euro.
Angajări la o secție de la 'Mavromati' : POSTURILE scoase la concurs
Spitalul Județean Mavromati anunță scoaterea la concurs a unor posturi vacante.
Se construiește un nou Pallas la Iași - FOTO
O nouă investiție în județul Iași a primit aviz favorabil.
PATRU infracțiuni într-o clipă, tânăr șofer REȚINUT de polițiști
Prima măsură luată de oamenii legii față de un tânărul cercetat pentru săvârșirea a mai multor infracțiuni.
Șoferul fugar care a accidentat o femeie la Carrefour găsit de polițiști, a fost prins cu mai multe NEREGULI
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Botosani, a fost depistat autoturismul implicat în accidentul rutier produs în aceasta dimineață pe strada Sucevei din municipiul Botoșani.
Loading...
Femeie din Botoșani numită la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Alexandra Toader a fost numită în funcţia de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.
Botoșăneancă numită director la București
Schimbare de conducere la o direcție din cadrul Ministerului Sănătății.---
Doi soți morți, procesul bate pasul pe loc: Șoferul acuzat, la un pas să renunțe la o probă cheie în proces
Un nou termen s-a consumat vineri, 17 ianuarie 2020, în cazul procesului pentru tragedia ce a avut loc în intersecția de la Orășeni Deal. În anul 2015 doi soți își pierdeau viața într-un cumplit accident petrecut în intersecția de la Orășeni.
Victor Ciubotariu schimbat de la conducerea Biroului Rutier Botoșani!
Modificare în structura de conducere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
TRAFIC deviat în Botoșani după ce un mal de pământ s-a prăbușit în cursul dimineții – GALERIE FOTO
Situație dificilă înregistrată pe strada Împărat Traian unde vara trecută un trotuar s-a surpat la propriu din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în vară.
Nouă MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, marca UNIQUE Residence
(P) Având în vedere multitudinea aspectelor care pot sta la baza unei astfel de decizii, vă prezentăm un rezumat al principalelor 9 MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, care ar justifica alegerea modului de viață pe care ți-l poate oferi un apartament Made To Measure, marca UNIQUE Residence.
Da,aveti dreptate,toate televiziunile private prin programele lor au promovat prostia,dezmatul,mascarada,etc.
3 ianuarie 2011, 08:36
cred ca-i putin spus ceea ce ai vazut tu, a fost un revelion penibil la Realitatea, dizgratios si la Antene, dar si la Natoinal, la final spui un mare adevar, inzece ani vom fi de nerecuscut ca popor.
2 ianuarie 2011, 18:40
Loading...
Sondaj
Credeți că anul 2020 va fi:
Mai bun decât 2019
La fel ca 2019
Mai rău ca 2019
Declaraţia zilei
„Este ofițer în rezervă, el va candida la comuna Leorda, a fost șef de post în această localitate, soția domniei sale este o doamnă respectată în comunitate. Este agentul agricol din comună și este un om care locuiește în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7792 lei
USD
Dolarul SUA
4.2976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4485 lei
GBP
Lira sterlină
5.6074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9023 lei
XAU
Gramul de aur
215.0476 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2454 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4251 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9663 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2954 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1901 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.