Cinic vobind, războiul din Ucraina este cea mai mare oportunitate economică, politică şi militară pe care o are România pentru următoarele decenii.
Planul de reconstrucţie al Ucrainei va ajunge în prima fază la 1.000 de miliarde de euro/dolari.
Chiar dacă războiul este în plină desfăşurare şi o pace nu se vede la orizont, americanii deja fac planurile pentru anii sau deceniile de reconstrucţie.
În primii ani Ucraina nu va putea acoperi intern necesarul de reconstrucţie pentru că nu are suficiente capacităţi de producţie, multe fiind distruse de război. Aşa că o parte din produse, servicii vor veni din alte ţări, scrie Cristian Hostiuc în Ziarul Financiar.
România este cea mai aproape de zona distrusă de război, iar în aceste condiţii s-ar putea să vedem multe investiţii făcute în România care vor avea ca destinaţie de livrare Ucraina.
Iaşul, Suceava, Botoşani, Vaslui devin dintr-o dată puncte importante din punct de vedere logistic şi al locului de amplasare al investiţiilor.
Din cauza distrugerii capacităţii de export a Ucrainei, pe mare şi pe uscat, porturile de la Galaţi, Brăila, Constanţa, lăsate în urmă din punct de vedere al investiţiilor, vor ajunge să fie o prioritate.
Orice miliard care va cădea de la masa celor care decid modalitatea de reconstrucţie a Ucrainei va susţine România din punct de vedere economic.
Integral, opinia lui Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar, aici
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024