Locuitorii comunei Vorniceni vor beneficia în viitorul apropiat de servicii medicale și farmaceutice într-un spațiu modern, după ce administrația locală a semnat contractul pentru realizarea unui centru multifuncțional.
Investiția are o valoare totală de 1.473.977,96 lei și reprezintă unul dintre proiectele importante aflate în derulare la nivelul comunei. Noul centru va găzdui un cabinet medical și o farmacie, facilitând accesul cetățenilor la servicii esențiale și reducând necesitatea deplasărilor către alte localități pentru consultații sau achiziționarea medicamentelor.
Primarul comunei Vorniceni, Lucian Ungureanu, a anunțat semnarea contractului și a subliniat importanța investiției pentru dezvoltarea locală.
Lucian Ungureanu, primarul comunei Vorniceni
„Acest centru va include un cabinet medical și o farmacie, pentru a oferi locuitorilor acces mai rapid și facil la servicii medicale și farmaceutice, într-un spațiu modern și adaptat nevoilor comunității. Acest proiect reprezintă un pas important pentru dezvoltarea comunei Vorniceni, contribuind la îmbunătățirea calității vieții tuturor cetățenilor.”
Lucrările urmează să intre în faza de implementare, iar termenul de execuție este de șase luni de la data începerii acestora. Pe parcursul derulării proiectului, administrația locală va informa periodic cetățenii cu privire la stadiul lucrărilor.
Prin această investiție, autoritățile locale urmăresc îmbunătățirea accesului la servicii medicale și creșterea calității vieții pentru locuitorii comunei, într-un context în care infrastructura sanitară din mediul rural rămâne o prioritate pentru multe comunități din județul Botoșani.