Ştiri
PROTEST la București, gloanțe în Parlament, AUR-iștii botoșăneni atacă un proiect de lege pe care nici nu l-au citit: Educația sexuală să înceapă de la 6 luni  - VIDEO

Peste 200 de botoșăneni au ajuns la București la începutul acestei luni pentru protestul împotriva proiectului de lege privitor la combaterea separării copilului de părinți. La votul din Camera Deputaților, botoșăneanca Ariadna Cîrligeanu a intrat în sală cu gloanțe.

AUR Botoșani și legea (ne)citită

 

Reprezentanții AUR Botoșani susțin că au existat persoane deplasate în capitală inclusiv din județ.

 

„Am participat la diverse activități, inclusiv la protestul de pe 6 mai de la București. Organizația Botoșani a deplasat undeva la 200 de persoane la protestul respectiv, ulterior pe 10 mai când PLX-143 și PLX-145 au intrat la vot în plen am mai deplasat încă 25 de membri care să protesteze împotriva votului”,

Eusebiu Cilibiu, președinte Organizația Municipală AUR Botoșani

 

În primă fază, cei din AUR au fost deranjați de modul în care acest proiect legislativ a fost supus la vot, fără dezbatere și consultarea societății civile.

 

Cât despre conținutul efectiv al actului normativ, informațiile au fost secționate și transmise în teritoriu, fără ca vorbitorii să consulte efectiv prevederile propuse spre adoptare.

 

Eusebiu Cilibiu, liderul municipal al AUR s-a întrebat retoric: „De exemplu, dacă unul dintre părințiare diabet. Câți dintre noi nu avem diabet?”, în timp de deputatul Radu Vicențiu Grădinariu s-a concentrat pe copiii lăsați în grija rudelor: „Dacă părinții sunt plecați la muncă în străinătate. Dar oare de ce au plecat în străinătate? Cine e de vină? Situația din România, da? Dacă nu au vaccin făcut. Iarăși, copiii”.

 

Vaccinații împotriva vaccinării

 

Mai departe, discuția s-a dezvoltat pe tema obligativității vaccinurilor, reprezentanții AUR din nou s-au poziționat împotriva acestei prevederi. Deși întrebați de jurnaliști dacă au fost vaccinnați în copilărie, răspunsul deputatului AUR de Botoșani a fost: „Da, sigur, dar au avut grijă părinții”.

 

Împotrivirea administrării vaccinurilor la copii ar avea la bază faptul că aceste seruri nu pot fi certificate medical din cauză că sunt fabricate de firme străine, după ce Institutul Cantacuzino a refuzat să le mai facă.

 

„Considerăm că este o problemă de securitate națională și pe care trebuie să o tratăm în mod diferit de cum încearcă OMS să impună. Știți că sunt foarte multe cazuri de sindrom Down la copii, de autism. Reale. Prezentarea unei dovezi științifice ține de un alt tip de voință. Există interese de a nu se prezenta aceste dovezi din perspectivă științifică. Dar realitatea contrazice faptul că lipsesc dovezile științifice. Sunt realități prin care copiii din cauza vaccinurilor au ajuns să fie transformați, să nu mai fie oameni și astea sunt realități pe care nimeni nu le poate contesta”,

Florin Pușcașu, coordonator regional AUR

 

Cine (ne) fură copiii?

 

Deputatul sucevean a fost rugat să precizeze exact paragraful care face trimitere la vaccinuri și a arătat că „nu am legea în față dar nu ar fi greu să vă fac o informare în sensul acesta”. A fost completat de Eusebiu Cilibiu: „și colegii noștri au citit-o, dar asta nu înseamnă că au și memorat-o” care s-a referit la proiectul de lege a căror prevederi le-a aflat mai degrabă de la colegi decât din proprie documentare.

 

Și în final, plecându-se la de la discuțiile privitoare la legea prin care „statul ar fura copiii românilor”, deputatul AUR din Suceava a făcut trimitere la o serie de recomandări făcute României de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

 

„Recomandarea OMS este ca educația sexuală la copii să înceapă de la 3 ani. Și de fapt, poate fi extinsă de la vârsta de 6 luni. OMS îndeamnă copiii să se exploreze, să se cunoască, să-și încerce senzațiile cu propriul trup. Sunt recomandările OMS, un organism internațional despre care politica românească crede că au caracter obligatoriu în România. Dacă vă uitați la toate recomandările pe care organismele internaționale le fac României, ajung să fie preluate și chiar dezvoltate. Străinii se miră de cât de obedienți putem fi noi, românii”,

Florin Pușcașu, coordonator regional AUR

 

Suceveanul nu a putut prezenta exact unde se află aceste recomandări pe care le-a lecturat și în urma cărora educația sexuală ar putea începe la vârsta de 6 luni a copilului.

 

Întregul dialog pe această temă poate fi vizionat în materialul video de mai jos

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Liderii de la Botoșani și-au prezentat noile achiziții: Raportat la ce s-a vehiculat, că AUR nu are oameni noi...VIDEO&FOTO

 

 

ANUNŢ SC Urban Serv SA Botoşani privind ocuparea funcției de Specialist Achiziții Publice
Societatea URBAN SERV SA Botoşani organizează în perioada 30 mai – 15 iunie 2023 concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției vacante de execuție de Specialist Achiziții Publice, în cadrul Biroului Achiziții, Aprovizionare,  cod COR 332301.
Copiii din Săveni și-au sărbătorit ziua alături de pompieri – GALERIE FOTO&VIDEO
De departe, cel mai așteptat moment a fost parcurgerea traseului aplicativ, sub directa coordonare a celui mai renumit salvator, Pompierul Sam.
FAZA ZILEI: USR-iștii supărați că directorul de la „Apă” are consilier personal: Nu este un înalt demnitar
Un alt subiect abordat în cadrul conferinței de la USR Botoșani a fost situația societății Nova Apaserv.
În atenția fermierilor: APIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2022.
Nova ApaServ schimbă conductele pe o stradă care va fi asfaltată – FOTOGALERIE
Lucrări efectuate de Nova ApaServ pe o stradă din municipiul reședință de județ.
Noi servicii medicale GRATUITE de la 1 iulie: De ce tratamente vor putea beneficia pacienții
În vara acestui an, bolnavii vor beneficia de diferite tipuri de servicii medicale gratuite, decontate de stat.
FILTRE în tot județul, polițiștii au verificat șoferi, pietoni, bicicliști: AMENZI de peste 100.000 de lei
Aproximativ 400 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii botoșăneni.
10.000 de lei pentru apeluri FALSE la 112, într-o singură zi
În aceeași perioadă, mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare.
Ministrul Budăi atacat din sediul USR Botoșani: Se tot bate cu pumnul în piept/ Le pasă doar să își hrănească clientela de partid
Uniunea Salvați România – Filiala Botoșani a organizat o conferință la sediul partidului fiind abordate o serie de subiecte locale și naționale.
PROGRAMUL casieriilor Modern Calor în perioada 1-5 iunie
Programul de lucru cu publicul va fi reluat marți, 6 iunie.
O nouă PROPUNERE de la Guvern pentru profesori: Bani acordați în două tranșe
Executivul a actualizat oferta pentru profesori, astfel încât vor fi două tranșe a câte 2.000 de lei pentru fiecare dascăl. 
Fostul director al Muzeului Județean în DOLIU: În aceste momente cuvintele sunt de prisos!
S-a stins din viață, la nici 70 de ani, unul dintre cei mai apreciați ingineri constructori.
Tinerel tras pe dreapta, polițiștii au avut o surpriză când i-au cerut actele
Botoșăneanul în vârstă de 23 de ani s-a ales cu dosar penal în urma aventurii pe drumurile publice.
Anul școlar se va prelungi dacă greva profesorilor continuă: Mesajul ministrului Educației
După negocierile dintre ministrul Muncii, Marius Budăi și sindicaliștii din Educație, Ligia Deca anunță că nu va exista scenariul în care elevii aflați în ani terminali să nu dea examenele.
Şi-a luat la bătaie un consătean, polițiștii l-au ridicat urgent și l-au dus în arest
Bărbatul reținut este cercetat acum pentru lovire sau alte violențe.
Găsit cu doi pasageri în mașină, botoșănean lăsat fără carnet pentru 6 luni
Bărbatul a primit și o amendă de 5.000 de lei.
Greșeala pe care șoferii o consideră ”nevinovată” poate aduce amenzi de aproape 3.000 de lei
Numeroasele prevederi ale Codului Rutier nu sunt cunoscute de majoritatea conducătorilor auto și de aceea, pot avea parte de surprize la întâlnirile cu oamenii legii.
Povestea tulburătoare a botoșănencei care a primit a doua șansă la viață, muncea în Italia când a aflat că este bolnavă: Este o minune
Trei persoane au primit o nouă şansă la viaţă după ce o persoană în vârstă de 67 de ani a murit la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Aproape 1.400 de botoșăneni și-au găsit un loc de muncă prin AJOFM
Mai bine de jumătate dintre noii angajați au peste 45 de ani.
Intră banii pe carduri: Mămicile primesc câte 2.000 de lei de la stat
10.000 de beneficiari se pot bucura de acest sprijin, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Marele Radu grădinarù trebuie să plece în străinătatepoate scăpăm de el și nu auzeam aberațiile astea.
26 mai 2023, 20:56
astratex.ro
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am avut o durere că nu a fost lângă mine pentru că eu am suferit niște pierderi fizice și emoționale. Și el nu a înțeles pierderea mea fizică. Dar l-am iertat și i-am iertat pe toți din viața mea. Pentru că dacă nu ier ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9640 lei
USD
Dolarul SUA
4.6302 lei
CHF
Francul elveţian
5.1284 lei
GBP
Lira sterlină
5.7480 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3014 lei
XAU
Gramul de aur
290.1652 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2599 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3397 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0306 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6665 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.6 o C
Dorohoi
23.7 o C
Bucecea
22.9 o C
Darabani
17.2 o C
Saveni
24.1 o C
Ştefăneşti
15.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.