Sute de copii din Darabani au sărbătorit, în avans, Ziua Internațională a Copilului, alături de pompieri.
Prezentarea autospecialelor și a echipamentelor folosite în misiuni, precum și angrenarea în jocuri interactive au fost doar câteva dintre surprizele menite să-i distreze, dar și să se familiarizeze cu domeniul situațiilor de urgență, pe cei mici.
Pompierii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.
Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.
Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare, dar și cum se folosește fiecare accesoriu.
Viteza, forța și rezistența le-au fost testate prin parcurgerea unui traseu tehnico-aplicativ.
Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la această misiune, alături de pompierul Sam.
Pe timpul acțiunii, organizată în parteneriat cu Primăria Orașului Darabani, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, cu următoarele recomandări:
- nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;
- nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere;
- nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;
- nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere în care prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii;
- verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
- la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
- asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
- asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;
- instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze;
- achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.
O firmă din Botoșani angajează 30 de persoane – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Feb 10, 2025
Poliția Animalelor a descins într-o comună, amenzi de aproape 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Razie de amploare într-un oraș: Zeci de amenzi pentru șoferii „obraznici”
Andreea Coțovanu
Feb 10, 2025
Piața Centrală împânzită de polițiști: Bișnițari prinși în flagrant
Andreea Coțovanu
Feb 10, 2025
Beneficii extrasalariale neobișnuite: Cum personalizezi pachetul oferit salariaților?
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile