A fost forfotă în centrul orașului încă de la primele ore ale dimineții de 1 iunie 2023.
Piața Revoluției a fost luată cu asalt de sute de copii și părinți. Polițiștii au dirijat circulația pe strada Cuza Vodă, iar asta deoarece un aflux mare de persoane a fost și pe Pietonalul Unirii.
Primăria Botoșani a organizat mai multe activități pe Pietonal, de la Carnavalul de Poveste până la Târgul cu jucării.
Începând cu ora 11:00, micii antreprenori și-au scos tot felul de jucării la vânzare.
Unii dintre ei au pregătit și oferte pentru jucăriile la care au decis din varii motive să renunțe.
A fost un 1 iunie bogat în activități pentru cei mici. Confetti, baloane, concursuri, spectacole și producții cinematografice, ateliere și defilarea personajelor de poveste, toate acestea, dar și multe altele, au fost puse la dispoziția copiilor. Primăria Botoșani a dorit ca astăzi, micuții să aibă parte de o „lume de poveste”.
De asemenea, reamintim că și Instituția Prefectului a organizat împreună cu structurile MAI o acțiune în parcarea Palatului Administrativ.
Vrei o carieră în Jandarmerie? Se fac recrutări pentru admiterea în unitățile de învățământ
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru sala de sport a unei școli din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Apare un nou tip de angajați: Femeile care fac curățenie, bonele sau îngrijitorii de curți
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Schimbări de temperatură anunțate de meteorologi: CUM va fi vremea de Florii
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Jandarmeria Botoșani recrutează candidați pentru concursul de admitere: Sute de locuri disponibile
Diana Arici
Apr 25, 2024