Incendiul se manifesta în mai multe focare, departe de locuințe sau alte proprietăți.
Aproximativ un hectar de vegetație uscată și stuf au ars, noaptea trecută, pe un câmp de la marginea localității Vlăsinești.
La fața locului s-au deplasat pompierii Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești, cu un buldoexcavator.
Intervenția a fost îngreunată de vântul care bătea cu putere.
Cauza probabilă de producere a evenimentului a fost focul deschis în spații deschise.
”Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis în locuri cu vegetație uscată, pentru arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor”, atrag atenția reprezentanții ISU Botoșani.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024