Schimbări în sistemul educațional botoșănean, trei școli devin licee – VIDEO 

Consilierii județeni au aprobat rețeaua școlară pentru anul 2026 – 2027 la nivelul județului Botoșani. 

Proiectul propus a fost adoptat în unanimitate. 

 

Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime a cerut detalii despre ce fel de modificări vor fi operate. 

 

Inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc care are și calitate de consilier județean a transmis că aceste modificări survin urmare a unor schimbări legislative la nivel național. 

 

Bogdan Suruciuc, inspector școlar general

„Începând cu anul școlar 2026 – 2027 se desființează învățământul profesional și aceste unități de învățământ vor fi licee. Asta este una dintre schimbări iar la Școala Sfântul Stelian va activa și o grupă de învățământ preșcolar de anul viitor”,

 

Se desființează școlile profesionale de la Vlăsinești și Smârdan, aceste unități urmând să devină de tip gimnazial. 

De asemenea, școlile speciale devin licee, adică Școala Specială Sfântul Stelian de la Botoșani și Școala Specială Ion Pillat de la Dorohoi. 

Devine liceu și Școala de Cooperație care este însă privată. 

 

Mandate pe final pentru 136 de directori de școli din Botoșani: Ministerul decide cine rămâne și cine pleacă

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare