Marius Budăi a făcut ultimele anunțuri despre greva profesorilor și despre negocierile pe care le-a purtat cu sindicaliștii.
Budăi spune că, atunci când se discută despre profesori, trebuie luaţi în calcul şi cei 3 milioane de copii.
”Eu nu știu ultimele discuții pe care le vor purta cu domnul prim-ministru, eventual cu domnul președinte al Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, însă sper ca lucrurile să se închidă cât mai curând. Și aici vorbesc gândindu-mă și la cei peste 300.000 de angajați din sistemul de educație, dar și la cei 3 milioane de copii”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.
Acesta susține că, la Ministerul Muncii, discuțiile deja au început pe noua grilă de salarizare.
”Planul este să lucrăm aplicat, să scurtăm calendarul, dar să-l scurtăm nu doar de dragul de a-l scurta, să nu fie o scurtare doar în timp, fără conținut. Adică să avem o nouă lege care să pună probleme. Trebuie să discutăm atât cât este nevoie cu toți partenerii sociali. Eu am spus foarte clar că, în momentul în care o să ajung să implementez reforma pensiilor sau reforma legii salarizării, nu o să fac ce s-a făcut la momentul scrierii PNRR. Adică nu o să fac o reformă sau reforme pe ascuns. O să dezbat cu sindicatele și cu toți cei interesați, atât cât timp cât este nevoie, și ne vom asigura că vom avea o lege bună. Sindicaliștii au fost fermi, însă au fost deschiși, iar ultima discuție pe care eu am avut-o cu ei a fost una constructivă și bazată pe respect reciproc”, a mai spus Marius Budăi.
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024