Preotul le-a oferit gratuit elevilor laptopuri şi posibilitatea de a merge în excursii, toate aceste daruri fiind considerate semne de recunoştinţă faţă de strădania arătată pe parcursul anului şcolar.
În luna iunie 2019, cei mai silitori copii şi tineri din Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Chişcăreni şi Parohia „Sfântul Apostol Andrei” Sat Nou, judeţul Botoşani, au fost premiaţi de părintele paroh Vasile Viorel Florea.
Preotul Vasile Florea a oferit câte un laptop nou în dar copiilor care au împlinit două condiţii principale. Primul criteriu a fost ca tinerii să aibă rezultate deosebite la învăţătură, iar a doua condiţie a fost ca aceştia să participe la slujbele din sărbători. Mare a fost bucuria celor 7 copii premiaţi, căci pentru mulţi dintre ei laptopul primit în dar este primul din viaţa lor. Pentru ca binele să fie deplin, elevii au promis că vor ajuta şi pe alţi copii din parohie să înveţe să utilizeze în mod corect un calculator şi împreună să formeze o familie în lumina bucuriei.
Proiectul „Vis de vară” va continua în perioada următoare, când mai mulţi copii ai parohiei vor primi în dar o excursie de trei zile la mare.
„Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru gândul cel bun şi pentru împlinirea faptelor bune, căci noi mereu căutăm să împlinim cuvântul Sfintei Scripturi care ne îndeamnă să «alergăm după cunună nestricăcioasă» şi astfel să luminăm în lume, iar lumina să ne fie cartea noastră de vizită aici şi în veci. Rugăm pe Domnul Iisus să zidească în inimile copiilor duhul credinţei, al păcii, al dragostei şi al înţelepciunii, ca aşa vieţuind în lume să descopere sensul bun şi sfânt - Calea, Adevărul şi Viaţa, care este la Dumnezeu”, a declarat pentru Ziarul de Lumină preotul comunităţii din Chişcăreni.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Permise reținute și zeci de AMENZI date de polițiștii botoșăneni în noaptea de Înviere
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024