Ştiri
Fotografii deosebite la poalele Ceahlăului realizate de câţiva botoşăneni talentaţi  – GALERIE FOTO

Tineri din trei judeţe ale ţării au participat, în perioada 27 aprilie-1 mai 2018, la Tabăra de artă fotografică "Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului", ediţia a III-a.

Aceasta a fost organizată de către Clubul Fotografilor Iaşi, în parteneriat cu membrii Clubului Foto Focus Botoşani, cu Primăria Hangu, judeţul Neamţ, cu Pensiunea „Lostriţa" - Buhalniţa-Hangu, judeţul Neamţ, şi cu Parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău. Manifestarea, intitulată „Buhalniţa - legenda de la poalele Ceahlăului", a ajuns la ediţia a III-a şi a reunit fotografi din judeţele Iaşi, Botoşani şi Prahova.

 

În dimineaţa zilei de 28 aprilie, s-a organizat prima tură de fotografie în satul Buhalniţa, fiind surprinse culorile deosebite pe care le oferă primăvara. Fotografii au intrat în mai multe gospodării şi au interacţionat cu oamenii. Participanţii la tabără au descoperit locuri şi poveşti frumoase care i-au impresionat în mod deosebit.

 

Fotografia de portret „să spună ceva real despre o persoană”

 

În seara zilei de sâmbătă, a avut loc la Pensiunea Lostriţa deschiderea oficială a taberei. Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi şi organizatorul principal al taberei, şi-a exprimat bucuria pentru că tabăra de la Buhalniţa a ajuns la cea de-a treia ediţie, apreciind prezenţa la eveniment a artistului fotograf Andrei Baciu. De asemenea, a remarcat prezenţa celor patru fotografi de la Clubul Foto FOCUS Botoşani, precum şi ospitalitatea patronilor de la Pensiunea „Lostriţa”. 

„Ne dorim prin acest proiect foto să descoperim şi să promovăm frumuseţea satului Buhalniţa, o localitate cu o istorie ce începe odată cu biserica monument-istoric, ridicată de către domnitorul Miron Barnovschi. Ne dorim ca prin intermediul fotografiilor din proiect să arătăm publicului că satul Buhalniţa este o legendă aşezată la poalele Ceahlăului”, a amintit Constantin Ciofu.

În acelaşi timp, Lucian Vamanu, patronul Pensiunii „Lostriţa” a subliniat că îşi doreşte să facă „un turism bazat pe evenimente pentru promovarea întregii zone”. 

 

A urmat vernisajul expoziţiei de fotografie „Chipuri de lumină”. Despre cele 24 de lucrări realizate de către participanţii la tabără a vorbit artistul fotograf Andrei Baciu.

„Mi se pare foarte greu să realizezi un portret care să fie meritoriu şi care să spună ceva. Feţe de oameni vedem constant, acestea făcând parte din existenţa noastră. O fotografie de portret, ca să merite să fie făcută, trebuie să pună un plus valoare experienţei mele cotidiene. O fotografie de portret bună nu este aceea care arată înfăţişarea unei persoane, ci cum este aceasta. Miza ar fi ca acea fotografie să spună ceva definitoriu, ceva adânc, ceva real despre acea persoană”, a spus Andrei Baciu, care a făcut apoi o analiză a tuturor fotografiilor expuse.

Cu acest prilej, a fost prezentat un pliant al expoziţiei, realizat de către Florin Aioanei, membru al Clubului Fotografilor Iaşi. Ziua de duminică a cuprins o tură foto la răsărit şi apoi la apus, precum şi participarea la Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Buhalniţa.

 

Spectacolul naturii la tura foto de la răsărit

 

Ziua de 30 aprilie a început pentru participanţii la tabără înainte de răsăritul soarelui, la o stână din apropierea satului. De aici, s-a mers pe munte împreună turma, surprinzând un răsărit de soare impresionant şi o negură ce a oferit tuturor un spectacol al naturii. Au fost fotografiate minunatele flori dar şi panorama spre sat, iar de la unul dintre izvoare drumeţii au băut apă rece şi curată.

 

În seara aceleiaşi zile, a avut loc o tură la apus pe Vârful Izmana, urmat de lansarea e-book-ului „Viaţa şi întâmplările din jurul podului de la Blejoi” al artistului fotograf Andrei Baciu şi de prezentarea  „Puterea obişnuinţei”, pregătită de către Nicu Apostu, membru al Clubului Fotografilor Iaşi. Următoarea ediţie a taberei va avea loc în luna iulie 2018, urmând ca în toamna acestui an proiectul să se încheie cu o expoziţie de fotografie şi cu lansarea unui album.

download from google playdownload from apple store

 

loading...
Fotografi din toată țara îl caută pe Eminescu la Ipotești

 

Bărbatul care și-a amenințat fetița de trei ani cu un cuțit se întorsese acasă după 24 de ore petrecute la jocuri de noroc
Bărbatul de 36 de ani și-a luat la bătaie soacra și-a ameninţat soția cu arma albă, iar apoi s-a blocat în casă cu fetiţa de trei ani.
Dacă îl cunoașteți sunați la 112: Botoșăneanul nu a mai dat un semn de… opt ani
Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
Lucian Trufin: USR și PNL vor să dea la liber achiziția de teren agricol
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, trage un semnal de alarmă în legătură cu o inițiativă legislativă de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL care, teoretic, relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole.
Șfaiter după ce Sepsi a bătut și CFR: Am spulberat toate speculațiile
Sepsi a reuşit surpriza şi a învins cu 1-0 CFR Cluj pe terenul campioanei României.
Neglijențele care produc dezastre: Case la un pas de a se transforma în scrum
Locuințele au fost salvate datorită intervenției prompte a pompierilor botoșăneni.
Îl cinstim astăzi pe Dionisie Ignat, călugărul din Vorniceni care a devenit sfetnicul Prințului Charles
Născut în Vorniceni, județul Botoșani, a plecat la Domnul într-o zi de 11 mai. A trăit în Muntele Athos 78 de ani dintre cei 95 pe care i‑a petrecut în astă lume.
Invitație la teatru: Cumperi un bilet acum, primești unul gratuit pentru spectacolul viitor - FOTO
Botoșănenii sunt așteptați în sala Teatrului „Mihai Eminescu”, la finalul săptămânii fiind programate două spectacole.
Apariție rară în Moldova, biolog: Singura locație cunoscută pe Prut este cea din Botoșani - FOTOGALERIE
Potrivit specialiștilor, specia nu trebuie confundată cu una des întâlnită, și anume șarpele de casă.
Fără mașină, dar cu amenzi: CE faci când noul proprietar te pune la cheltuială?
După cumpărarea unui autoturism, conform Codului rutier, noul proprietar este obligat să înmatriculeze vehiculul pe numele său în termen de 30 de zile pe baza actelor primite de la vânzător.
Loading...
Marius, băiatul de la țară care fură meserie: Am deja trei oferte de la patroni care vor să mă angajaze
Provine dintr-o familie de tractorişti şi reprezintă a treia generaţie care va duce mai departe tradiţia şi pasiunea pentru mecanizare.
A fost actualizată LISTA țărilor cu risc epidemiologic ridicat
Sunt cu 15 țări mai multe față de lista precedentă. Printre acestea se află Tunisia, Spania sau Emiratele Arabe Unite dar și Monaco.
Arianna, adolescenta din Curtești dată dispărută, a fost văzută în tren: APELUL polițiștilor din Prahova
Arianna este din Botoșani. Narcisa din Giurgiu. Cele două adolescente se plimbă între Bucureşti şi Braşov, fiind căutate de poliţia din trei judeţe.
Guvernul permite organizarea de evenimente sportive și culturale, dar NU poate participa toată lumea / Liber la pelerinaje
​Guvernul a prelungit starea de alertă, permițând organizarea de evenimente-test.
Doi titulari, gata să se transfere de la FC Botoșani: Iftime - Nu țin pe nimeni care vrea să plece
Cei doi au oferte din străinătate. 
Loading...
Mai puțin de 10 noi cazuri la Botoșani în ultimele ore – SITUAȚIA pe localități
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi.
Jandarmii au dat amenzi în week-end de peste 54.000 de lei – UNDE au acționat
Misiunile executate de jandarmi în acest week-end s-au finalizat cu aplicarea a nu mai puțin de 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 54.000 de lei.
Iată care sunt beneficiile de care ai parte când folosești platforma Stailer
(P) Femeile au fost dintotdeauna îndrăgostite de saloanele de înfrumusețare, pentru că acolo este locul unde au parte de relaxare, socializare și rezultate uimitoare în materie de frumusețe. Dar nici bărbații nu se lasă mai prejos, căci și ei frecventează saloanele de beauty pentru anumite servicii.
Sute de firme vor să livreze masă caldă nevoiașilor: Prefectul face apel către primari
200 de noi firme s-au înscris în programul ce oferă masă caldă persoanelor vârstnice defavorizate și celor fără adăpost. Numărul firmelor interesate să vândă mâncare gătită nevoiașilor a ajuns astfel la aproape 400 la nivelul județului Botoșani, față de 193, cât era în luna octombrie 2020, când a demarat programul.
Pești prinși în plasa braconierilor de pe Prut, ”eliberați” de polițiștii de frontieră botoșăneni
Plasele monofilament au fost îndepărtate din râul Prut de polițiștii de frontieră.
La Botoșani s-au încins grătarele în cimitir, amenzi de 36.000 de lei date de jandarmi - FOTOGALERIE
Sfârșitul de săptămână cu vreme frumoasă a fost un bun prilej pentru botoșăneni de a încinge grătarele în locurile special amenajate în acest sens.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
”Eu le-aş tăia câte un deget, numai că ar rămâne toţi ciungi. Bineînţeles că trebuiesc sancţionaţi, dar nu se poate vorbi cu ei. Sunt o castă specială, sunt inamovibili, nu ai ce să le faci. Legea e în mâna lor,...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9259 lei
USD
Dolarul SUA
4.0492 lei
CHF
Francul elveţian
4.4955 lei
GBP
Lira sterlină
5.7056 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7243 lei
XAU
Gramul de aur
239.1391 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2293 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3753 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1884 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3424 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1921 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.7 o C
Dorohoi
19.9 o C
Bucecea
19.6 o C
Darabani
20.4 o C
Saveni
19.7 o C
Ştefăneşti
17.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.