Ştiri
Fonduri EPUIZATE în șapte minute! Primarii, avalanșă de cereri pentru modernizarea sistemelor de iluminat

Administrația Fondului de Mediu a lansat, astăzi, 16 august 2022, etapa de înscriere în Programul Iluminat Public.

Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu care pot beneficia de fonduri până la maximum 50 milioane lei. Venit astăzi la Botoșani, președintele Administrației Fondului de Mediu (AFM), a declarat că bugetul alocat s-a terminat în șapte minute.

 

"Programul de Iluminat Public, cel care s-a deschis chiar astăzi, la ora 10.00, țin să vă anunț că în șapte minute s-a consumat bugetul pentru tot programul. Au fost depuse 469 de solicitări. S-a consumat bugetul ș-a închis axa de finanțare. Cel mai probabil și datorită faptului că, modificând Ghidul de finanțare, condițiile au fost mult mai bune și mult mai simple pentru unitățile- administrativ teritoriale, în sensul în care noi am eliminat cofinanțarea pe proiect, ați avut grant 100%, nu a mai fost nevoie să depuneți, la momentul înscrierii în aplicație , studiul de fezabilitate sau proiecte tehnice”,

Laurenţiu Neculaescu, președinte AFM.

 

Condițiile au fost așadar mult mai simple.

 

Beneficiarii s-au putut înscrie doar pe baza documentelor de eligibilitate, urmând ca, după ce noi facem evaluarea, din punct de vedere al eligibilității aplicanților, în termen de 90 de zile, dacă au fost declarați eligibili, să depună studiul de fezabilitate sau proiectul tehnic, după caz. După ce vom evalua documentațiile tehnice atunci vom încheia contractele de finanțare "

Laurenţiu Neculaescu, președinte AFM.

 

Președintele AFM  a luat parte astăzi la o întâlnire cu parlamentarii și primarii din Botoșani.

 

Finanţarea în cadrul Programului Iluminat Public se va acorda în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, respectiv:

• pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori - maximum 1.000.000 lei;

• pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori - maximum 2.000.000 lei;

• pentru oraşe - maximum 3.000.000 lei;

• pentru municipii de rang 0 - municipiul Bucureşti - maximum 50.000.000 lei;

• pentru municipii de rang I - maximum 6.000.000 lei;

• pentru municipii de rang II - maximum 5.000.000 lei.

loading...
loading...
ACUM: Un șef de la București a ajuns la Botoșani, parlamentari și primari în sala Palatului Administrativ - GALERIE FOTO

 

Peste 2.700 de persoane și-au găsit de muncă prin AJOFM, aproape 1.200 sunt femei
În perioada ianuarie- august 2022, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botoșani, 2.727 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.192 femei.
Guvernul pregătește un nou pachet de măsuri sociale: CE ajutoare financiare sunt luate în calcul
Pensii mai mari cu 10 procente, ajutoare pentru pensionarii cu venituri  până în 1.700 de lei, dar şi ridicarea plafonului pentru impozitarea pensiilor.
Trei cursuri de calificare organizate de AJOFM în luna octombrie – DOMENIILE
 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) va organiza cursuri de calificare și în luna octombrie.
Mașinile „școală” murdare inclusiv la examen: Șeful de la Permise - Polițistul nu-i din plastic
Șeful Serviciului  Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV), Marian Ciornea, a prezentat o listă cu problemele cu care se confruntă examinatorii pe perioada probei la traseu.
Angajări la două școli din Botoșani, se caută profesor dar și învățător – LISTA locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 26 septembrie 2022.
Cu gândul la Jocurile Olimpice: Botoșăneanul maratonist, RECORD personal la Berlin – FOTO
Maratonul de la Berlin a avut loc duminică, 25 septembrie, și a fost câștigat de un sportiv din Kenya, care a și stabilit un record mondial.
ALDE are președinte nou la Botoșani: Nu sunt genul de om care să schimbe regulile în timpul jocului
Filiala județeană a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) are de vineri un nou președinte. Biroul Politic Național (BPN) s-a întrunit la București și l-a numit pe Bogdan Dăscălescu în locul demisionarei Roxana Țurcanu, la o săptămâna după ce fosta lideră și-a anunțat plecarea în PNL.
Medicament lipsă în spitale, operații amânate în unele unități – SITUAȚIA de la „Mavromati”
Mai multe unități spitalicești din țară au amânat operațiile, care nu sunt urgențe, întrucât lipsește un medicament folosit după realizarea anesteziilor care are rol în decontractarea musculaturii pacientului.
Trei străzi și un cartier ANL FĂRĂ APĂ, cetățenii sfătuiți să își facă rezerve pentru marți
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani îşi cere scuze faţă de abonaţii afectaţi.
Heliportul va fi gata la sfârșitul acestui an, dau asigurări reprezentanții CJ Botoșani - GALERIE FOTO
Lucrările la heliportul medical avansează într-un ritm rapid.
O firmă din Botoșani a câștigat licitația pentru Teatrul Mihai Eminescu – VIDEO
Primarul a anunțat rezultatul licitației pentru lucrările rămase de realizat la sediul Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani.
Abatoarele luate cu asalt de fermieri, administrator din Botoșani: Nu am mai văzut așa ceva, sună telefonul mereu, sunt disperați!
Administratorii de abatoare spun că fac cu greu față cererii de sacrificare a animalelor, care vine din partea crescătorilor.
Serviciul de Permise asaltat de candidați din alte județe: CÂȚI examinatori sunt la Botoșani
Lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Botoșani examinează zilnic și candidați din alte județe.
Societăți comerciale verificate de polițiști, 100 de mașini trase pe dreapta
În weekend, s-au desfășurat mai multe acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor.
Temperaturi de vară în această săptămână, cum va fi vremea la sfârșit de septembrie
Vremea va fi caldă în această săptămână, iar temperaturile maxime vor ajunge la 29-30 de grade Celsius.
ACUM: Primarul Cosmin Andrei anunță firma care ar putea termina Teatrul ”Mihai Eminescu” - VIDEO
Edilul-șef al orașului a convocat o conferință de presa de urgență pentru a anunța firma declarată câștigătoare la licitația pentru reabilitarea Teatrului ”Mihai Eminescu”.
Se închid sau nu școlile pe perioada iernii? ANUNȚUL ministrului în această dimineață
Mai multe voci, inclusiv la Botoșani, au cerut închiderea școlilor pe timp de iarnă pentru a evita costurile mari la energie.
Aeronava SMURD aterizează la Botoșani pentru un pacient care a suferit un infarct
Pacientul va fi transferat într-o clinică universitară pentru tratament de specialitate.
Drama atacantului botoșănean după care plânge Edi Iordănescu: Taică-su a murit în accident / A rupt capul calului în două!
Fotbalistul botoșănean a plecat din țară după tragedia din familia sa, mutându-se în Spania, la Vinaros, Castellon. De o lună joacă iar în Spania, pentru Las Palmas.
Peste 120 de participanți la conferința națională ”Reactivarea economică a României: soluții și direcții pentru următorii 7 ani” – GALERIE FOTO
Evenimentul, care a reunit peste 120 de participanți din regiunea Nord-Est, dar și din alte zone ale țării, s-a axat pe două teme de interes major pentru mediul privat: criza energetică și, respectiv, soluțiile de finanțare pentru investițiile viitoare ale companiilor.
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
”Politic știți cum se întâmplă? Noi suntem o echipă și într-un Birou Politic Județean, în funcție de o analiză, de un sondaj, de poziția fiecăruia, se stabilesc candidaturile pentru alegerile locale. Până la alegerile ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9427 lei
USD
Dolarul SUA
5.1135 lei
CHF
Francul elveţian
5.1775 lei
GBP
Lira sterlină
5.4791 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5498 lei
XAU
Gramul de aur
270.2027 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2149 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3255 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7514 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2006 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6647 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.6 o C
Dorohoi
13.0 o C
Bucecea
15.6 o C
Darabani
12.3 o C
Saveni
13.2 o C
Ştefăneşti
16.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.