Ştiri
Fetiță născută la Botoșani noaptea trecută prin apel video, ambulanța NU a putut ajunge la mamă – VIDEO

Întâmplări incredibile s-au petrecut noaptea trecută la Botoșani.

Personalul medical din dispeceratul ISU – SAJ a asistat, prin apel video, nașterea unei fetițe de aproximativ 2,8 kg.

 

Mama, o femeie de 41 de ani, din Crasnaleuca, aflată la a patra naștere, a cerut ajutor prin apel 112.

 

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ambulanța SAJ nu a putut să ajungă la caz. Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca s-a luat legătura cu două femei, care au mai asistat la nașteri.

 

Una dintre ele a urmat toate indicațiile date de către personalul medical din dispecerat și a ajutat-o pe mamă să nască. Mama și nou-născutul sunt în stare bună.

 

Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama și copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reușit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezită.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Ambulanță înzăpezită, pompierii cu șenilata au preluat pacientul din nămeți – VIDEO

 

Primăria Municipiului Botoșani organizează prima ediție a Galei Tinerilor Voluntari
Evenimentul are loc în decursul după amiezii de astăzi.
Accident provocat de un botoșănean, ambii șoferi au ajuns la spital
Conducătorii auto au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Senatul a aprobat: Lovitură pentru fumători, amenzile ajung până la 10.000 de lei
Senatul a adoptat luni un amendament la un proiect ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun.
Alexandra Huțu, PSD Botoșani: Programul Rabla pentru sobe trebuie să fie un proiect pe termen lung, pentru scăderea costurilor de încălzire și creșterea randamentului energetic
Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu, în calitate de membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, a solicitat ministrului Mediului urgentarea programului Rabla pentru sobe. Asta deoarece aproape jumătate din gospodăriile din România se încălzesc cu lemne, 80% în mediul rural și restul în mediul urban.
ASTĂZI: O nouă zi de proteste în Sănătate cu angajați în fața unităților – GALERIE FOTO
Angajații din sistemul sanitar botoșănean au ieșit astăzi din nou să protesteze.
Weekend cu spectacole inedite: Botoșănenii vor primi și bilete GRATUITE - GALERIE FOTO
Reprezentanții Teatrului ‘’Mihai Eminescu’’ vor oferi bilete gratuite cetățenilor care vin cu o persoană dragă.
ANUNȚ Nova Apaserv: Apa va fi oprită în mai multe comune din Botoșani timp de o zi
Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp.
Fuego vine la Botoșani: CÂT costă prestația artistului
Pe 30 noiembrie a sărbătorit 30 de ani de intensă carieră muzicală și, de la succesul reputat la Sala Palatului, o ține într-un perpetuu turneu.
Peste 1.000 de botoșăneni vor primi ajutor de încălzire
Direcția de Asistență Socială (DAS) Botoșani a anunțat că peste 1.000 de botoșăneni vor beneficia de ajutor de încălzire pentru perioada noiembrie 2023 – martie 2024.
O nouă campanie de colectare deșeuri electrice organizată în Botoșani
Campania este organizată în perioada 4-15 decembrie 2023.
Tractoarele se vor putea conduce și cu permise pentru alte categorii de vehicule, demersuri pornite de la Botoșani
Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Demersurile au fost inițiate și de președintele Asociației Crescătorilor de Ovine şi Caprine (ACOC) Moldoovis, Ionică Nechifor.
Răfuială cu maceta: Doi tineri ajung la Tribunalul Botoșani după o bătaie de zile mari
Incidentul a avut loc în orașul Flămânzi, iar protagoniștii au fost adolescenți de 17, respectiv 18 ani.
Schema cu Croitoru la alt nivel, Iftime a anunțat numele noului-vechi antrenor de la Botoșani: Să nu las loc de reproșuri
Valeriu Iftime nu a ajuns la vreo înțelegere cu antrenori străini, astfel că va miza în continuare pe o „improvizație”.
Verișoara lui Vlad Plăcintă s-a întors din Turcia plină de speranță: Este tot mai aproape să învingă boala
Vești îmbucurătoare pentru Cosmina, verișoara președintelui Asociației „Salvează o Inimă”. 
Două mașini s-au ciocnit pe drumul Botoșani – Suceava, persoane rănite transportate la spital: FOTOGALERIE
Accidentul rutier a avut loc luni seară, iar două persoane au ajuns la spital.
Concert caritabil la Biserica Uspenia pentru un copil orfan de tată
Proiectul s-a desfășurat în colaborare cu mai multe parohii.
Business plecat din Botoșani ajuns în Bulgaria și Anglia: Se pregătește extinderea către alte țări: Am avut cerinţe de peste tot
Afacerea a pornit din Botoșani, aici aflându-se și unitatea de producție.
INEDIT: Sensuri giratorii personalizate în municipiu: Sperăm să fie pe placul botoșănenilorGALERIE FOTO
Patru sensuri giratorii din municipiu se află în proces de finalizare a lucrărilor de intervenții.Noutatea la aceste obiective este faptul că fiecare a fost personalizat.
Jucătorul de la FC Botoșani care nu-și pierde speranța: Nu cred că la retrogradare ne este locul în clasament
Fundașul echipei botoșănene consideră că echipa avea mai multe șanșe la victorie.
Compania din Botoșani cu afaceri de peste 200 de milioane de lei
Reprezentanții companiei de succes au dat lovitura și în Suceava.
Extraordinar ce a făcut acest "mare" asistent!El era în pat, ăla de care este nedezlipit la ISU și vezi doamne acum este erou!Dar câte "bube" a făcut de-a lungul timpului?p.s. Nu o spun cu răutate, dar vă rog vedeți condițiile în care muncesc cei de la ISU și comparați cu "vociferările " celor de la Ambulanță din asa zis dispecerat integrat.De ce nu se spun lucrurilor pe nume?Unii în nămeți și alții în pat eroi!Oare nu poate lua nimeni înregistrările de la 112 să vedem cum vorbește acest mare erou?V- aș ruga...Auzu tu...naștere asistată...De cine?Cei din teren au fost eroi, nu cei care dorm de la 22.00 la 06.00!
6 aprilie 2023, 13:08
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este foarte important ca cei mici să petreacă timp de calitate în aer liber. Încurajăm acest obicei și transformăm spațiile de joacă destinate copiilor. De la începutul mandatului, am înființat ori reabilitat mai multe ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9672 lei
USD
Dolarul SUA
4.5844 lei
CHF
Francul elveţian
5.2499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7927 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1178 lei
XAU
Gramul de aur
298.5041 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2568 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3075 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0155 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3818 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6662 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.0 o C
Dorohoi
0.7 o C
Bucecea
-0.2 o C
Darabani
0.0 o C
Saveni
1.6 o C
Ştefăneşti
3.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.