Un copil de la Liceul ”Dr. Ciucă” din Săveni a fost înjunghiat de un alt elev în centrul orașului.
Incidentul a avut loc miercuri, iar oamenii legii au în cercetare cazul. Situația este cunoscută și la Inspectoratul Școlar.
„S-a întâmplat în afara spațiului școlar, un lucru pe care cu siguranță nu și l-a dorit nimeni. Acel copil va suporta consecințele legii, mai ales că are 17 ani. Sigur va fi încadrat și va suporta consecințele ca atare. Important ca victima să se simtă bine și să-și revină”,
Gabriel Hârtie, inspector general IȘJ Botoșani.
Prefectul Dan Nechifor susține că a stat de vorbă cu șeful Poliției Botoșani, Viorel Șerbănoiu, pentru a fi luate măsurile care se impun.
„Pe cazul respectiv (nr. cel de la Săveni) este deschis dosar, se cercetează, este în lucru. Dl inspector-șef (n.r. Viorel Șerbănoiu ) m-a asigurat că colegii dumnealui vor fi drastici”
Dan Nechifor, prefectul județului.
Cert este că, la nivelul județului Botoșani, au loc frecvente cazuri de violență între adolescenți. Din acest an școlar a fost înființată și Poliția Școlară, dar rămâne de văzut dacă va avea vreun efect.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024