FC Botoșani și-a continuat parcursul dezastruos din 2026 și a pierdut și în ultima etapă a campionatului regulat. Sâmbătă, pe Municipal, a terminat 0 -1 cu Petrolul Ploiești.
Cu interimarul Nicolae Roșca pe banca tehnică, roș-alb-albaștrii s-au văzut conduși pe tabela de marcaj încă din minutul 2, când Hermann a înscris dintr-o centrare a lui Dulca, 0 – 1.
Tot găzarii au apărut mai mult la finalizare, în minutul 25 chiar au reușit să trimită din nou mingea în poartă, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.
Prima fază notabilă a moldovenilor a venit abia în minutul 40, când Mailat a reluat din foarfecă în afara cadrului porții.
Nici după pauză gazdele nu s-au trezit, o stare de blazare generală părând a se instala printre jucători.
Chiar dacă Valeriu Iftime a anunțat că pentru confruntarea cu ”lupii galbeni” echipa va fi coordonată de Nicolae Roșca, secundul lui Leo Grozavu, pentru că are licență Pro, pe foaia oficială antrenor a fost trecut Ovidiu Chiribici, preparator fizic.
Antrenorul de conjunctură al moldovenilor a mizat pe:
Anestis – Ilaș (46 Creț), Miron, Diaw, Țigănașu – Petro (46 Aldair), Ongenda, Bordeianu (61 Papa) – Mailat, Lopez (61 Kovtalyuk), Mitrov (77 Bodișteanu).
FC Botoșani a câștigat un singur meci în 2026, în SuperLigă, cu Metaloglobus, ultima clasată.
FC Botoșani termină astfel campionatul regulat cu o nouă înfrângere și ocupă momentan locul 9, însă poate ajunge și pe poziția 10, în funcție de rezultatul meciului Oțelul – Hermannstadt.
4 puncte a adunat FC Botoșani în acest an
Sigur este că moldovenii vor juca în turneul de evitare a retrogradării.
Iftime s-a decis asupra noului antrenor: Mâine îl numim / Cu mai puțini bani
