Ştiri
Drum național din Botoșani DISTRUS de camioane, s-a cerut intensificarea controalelor

Drumarii au făcut un apel la respectarea restricțiilor de tonaj pe DN 29B, Botoșani – Dorohoi.

Redăm mai jos integral mesajul transmis de reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.

 

În urma multiplelor sesizări venite din partea riveranilor și ale participanților la trafic privind pericolul degradării DN 29B, Botoșani – Dorohoi, din cauza traficului greu, DRDP Iași solicită Instituției Prefectului - Județul Botoșani și ISCTR – Inspectoratul Teritorial nr. 3 sprijinul în vederea intensificării controalelor pentru respectarea limitelor masei totale maxime admise pe acest sector de drum, respectiv de 7,5 tone/osie (maximum 40 tone/autovehicul).

 

Menționăm faptul că în perioada 2022 – 2023, pe sectorul DN 29B, Botoșani – Dorohoi, DRDP Iași a executat lucrări de întreținere periodică – covoare asfaltice, lucrări aflate în perioada de garanție.

 

Nerespectarea restricțiilor de tonaj impuse poate conduce însă la pierderea garanției de trei ani oferite de constructor.

 

Drept urmare, pentru evitarea oricăror deteriorări ale îmbrăcăminții rutiere, DRDP Iași lansează un apel către conducătorii auto de a respecta restricțiile de tonaj impuse, dar și către instituțiile menționate - Instituția Prefectului Botoșani și ISCTR de a intensifica acțiunile de control, în vederea respectării restricțiilor instituite și de utilizare în bune condiții a sectoarelor de drum național de pe raza județului Botoșani.

 

Solicitarea este formulată în baza Protocolului de colaborare CNAIR SA – ISCTR nr. 92/27125 – 9156 din 8 mai 2020 în vederea atribuțiilor specifice pe linia inspecției și a controlului respectării reglementărilor naționale și internaționale cu privire la circulația vehiculelor rutiere, cu respectarea limitelor maxime admise ale maselor și/sau dimensiunilor pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea CNAIR SA.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Accident provocat de un botoșănean, ambii șoferi au ajuns la spital

 

ASTĂZI: Mașină de intervenții primită de jandarmii botoșăneni, prezentată în fața șefimii județului – FOTO & VIDEO
Este singura primită de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani din cele aproximativ 50 achiziționate la nivel național.
Tir imobilizat de polițiști și amendă de 12.000 de lei
În urma controlului, polițiștii rutieri au constatat că șoferul folosea un obiect fraudulos.
Doi bărbați arestați după un scandal într-un bar pornind de la o minoră
Aceștia se aflau în arest la domiciliu.
COD GALBEN prelungit – PROGNOZA meteo actualizată
Meteorologii au actualizat prognoza care cuprinde mai multe localități din județ.
Expoziție retrospectivă de arte vizuale la Memorialul Ipotești
Iubitorii de artă pot admira lucrările începând de vineri, 1 martie 2024.
Croitoru și-a găsit echipă, merge înapoi la patronul care l-a făcut cum i-a venit la gură
Antrenorul este așteptat pentru a parafa actele.
Garda de Mediu: AMENDĂ uriașă după un control neplanificat
La fața locului, echipa de comisari a constatat nereguli.
Sprijin pentru bunăstarea animalelor: APIA primește cererile de plată
Anunțul a fost făcut în urmă cu scurt timp printr-un comunicat de presă.
De la incendii la persoane duse la spital: MISIUNILE pompierilor din ultimele 24 de ore
Pompierii botoșăneni au fost la datorie și de Ziua Armei.
Cătălin Silegeanu: Susținerea în cursa spre Primăria municipiului Botoșani a unui candidat cercetat pentru corupție este o adevărată insultă adusă cetățenilor
Cătălin Silegeanu a transmis un comunicat pe care îl publicăm integral mai jos.
Iftime, de la Timișoara, la o zi după ce promitea că pleacă 1-2 primari și a rămas fără 8: Voturile nu sunt în buzunarele celor care pleacă / Mă bazez mult pe echipa PNL Botoșani
Rămas în continuare simplu membru în PNL la trei săptămâni și fără o zi după ce Nicolae Ciucă i-a promis președinția organizației județene, dar deocamdată nu l-a mai numit, Valeriu Iftime a trăit miercuri o zi jenantă din punct de vedere politic.
ALERTĂ meteo: Un nou COD GALBEN anunţat la Botoşani
Şoferii sunt atenţionaţi cu privire la condiţiile de trafic.
REORGANIZARE pe secțiile de la „Mavromati”, personalul sub lupă: Aveam un infirmier la 25 de paturi
Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” analizează fiecare secție în parte pentru a se putea face o reorganizare a personalului.
Sute de botoșăneni și pompieri au marcat Ziua Armei - GALERIE FOTO
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat astăzi, „Ziua Porţilor Deschise”.
Sub ochii conducerii și ai liderilor sindicali: Stimulente de mii de lei aprobate pentru doi directori și angajați de la „Mavromati”
Proiectul de hotărâre privind acordarea unor stimulente financiare personalului de specialitate din cadrul Spitalului Județean „Mavromati” a fost aprobat în unanimitate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean.
FAZA ZILEI: Primarul scos din postura de a sta „umăr la umăr cu dușmanul” – VIDEO & FOTO
Liberalii s-au supărat și au părăsit ședința.Pesediștii au votat propunerea într-o notă impasibilă, amuzată mai degrabă.
Angajații din Sănătate: PROTEST anunțat în curtea Spitalului Județean
Programul de proteste al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România continuă cu o nouă acțiune: pichetarea unităților sanitare, ce se va desfășura joi, 29 februarie 2024.
„Cenușăresele” din trafic reclamate la Primărie pentru protecție (ne)justificată
A fost de fapt un apel pentru a se elimina disconfortul din traficul botoșănean.
„Capra cu trei iezi' vine timp de trei zile la Teatrul Vasilache
Cei mici sunt așteptați la spectacol.
ANUNȚ DE MEDIU: Campanie de informare împotriva răspândirii ambroziei demarată în Botoșani
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani a demarat în aceste zile, campania de informare și conștientizare a autorităților locale, instituțiilor și populației cu privire la necesitatea eradicării ambroziei (Ambrosia Artemisiifolia), ca urmare a răspândirii exagerate a acestei plante.
Masinile de mare tonaj sunt autobetonierele si autobasculantele cu agregate de balastiera incarcate la refuz. Ale cui sunt aceste masini? Va spun eu, ale firmelor ce cotizeaza bani frumosi la partidele politice. Asa ca, nu va mai plangeti.
7 decembrie 2023, 09:00
Sondaj
Va reuși Valeriu Iftime să obțină pentru PNL Botoșani un scor electoral mai mare decât cel din 2020, care a fost de 34% la CJ?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Observ cu tristețe că străzile din Botoșani arată ca după bombardament, au avut interpelări și colegii noștri în diverse rânduri dar se pare că nu se găsesc soluții pentru această problemă”,Maricel Maxim, ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
6.6 o C
Dorohoi
6.7 o C
Bucecea
5.9 o C
Darabani
11.8 o C
Saveni
7.1 o C
Ştefăneşti
16.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.