Ştiri
15 iunie: Despre Eminescu, în Fondul Documentar Ipotești - GALERIE FOTO

Astăzi se împlinesc 131 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.

Dacă Eminescu a ținut, așa cum știm, să-și păstreze cu grijă manuscrisele și biblioteca, purtând, în desele peregrinări totul într-o ladă pe care o purta cu sine, în privința biografiei sale, așa cum remarca  T.V. Ștefanelli, „era  (...) tăcut ca mormântul, și așa a rămas cât timp am trăit cu dânsul în Cernăuți și apoi în Viena” (T.V. Ștefanelli, Amintiri despre Eminescu, București, 2018, p. 48). Discreția lui Eminescu a impus, într-un fel, un punct de vedere din afară asupra vieții sale și căutarea continuă de repere pentru a-l situa într-un anume timp, într-un anume spațiu, întrezărindu-i, din scrieri publicate și din manuscrise, atitudinile.

 

În Fondul Documentar Ipotești se păstrează mai multe documente, care au servit și mai servesc încă la scrierea și rescrierea biografiei poetului.

 

Reprezentative pentru Botoșani și prețioase prin informația pe care o conțin despre tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, și despre Ipotești sunt scrisorile lui Grigore şi Teodor Goilav și scrisoarea doctorului Hynek. Dacă de la Goilavi reținem o pitorească descriere a Ipoteștilor, din scrisoarea doctorului Hynek desprindem figura căminarului: „Era un un om cu ochi căprui, înalt, robust, cu obrazul rumen purtând numai mustăţi, totdeauna îngrijit îmbrăcat. Vioi, spirit mişcător. avea un strașnic talent de imitaţie a vocei şi a mişcărilor: imita pe cepelegi, pe gângavi, pe boerii cu tabieturi şi alte asemenea cu o extremă iscusinţă. Avea o memorie fenomenală. Cunoştea la perfecție și în toate amănunţimile viaţa oamenilor însemnaţi din ţara Moldovei (boeri şi boernaşi), din care o parte s’a scurs mai în urmă în Muntenia, împreună cu întreaga genealogie a neamului lor. Avea o colecţie mare de scrieri româneşti şi cunoştea adânc istoria ţărei. Avea darul vorbirei şi un aşa de mare talent de a povesti, că ai fi lăsat din mână cel mai interesant roman ca luni întregi să-l asculți. Avea un glas sonor, muzical şi vorbea o limbă românească atât de curată și aleasă, încât nu puteai să nu-l asculți. Cunoştea bine limbile: polonă, rusă şi ruteană şi vorbea binişor franţuzeşte şi nemţeşte”.

 

Pentru perioada Cernăuți, la care face referire și doctorul Hynek (mai exact la cunoscuta prima fugă a lui Eminescu de la școala din Cernăuți), relevantă este scrisoarea lui Ion Șahin, coleg cu Eminescu la Cernăuți,  către Corneliu Botez. Prin Ion Șahin, e cunoscută casa (în str. Sf. Treime peste drum de biserica cu acelaşi nume, în spatele Universităţii) și numele proprietarului (Dzierszeck), la care Eminescu stătea în gazdă cu doi fraţi Stefanovici, doi fraţi Daschiewicz, fii de preot, şi Ion Şahin. Același coleg de școală relatează mai multe dintre „pățaniile lui Eminescu”, unele dintre acestea fiind preluate de G. Călinescu în „Viața lui Mihai Eminescu”, cum ar fi joaca de-a poșta sau surugiii sau întâmplarea cu „Popa“ Iliuţă. Și tot de la Ion Șahin, știm că la gimnaziu  elevii trebuiau să completeze un formular în care indicau și „ce vroiau să fie”. Eminescu a scris Dichter (Poet).

 

Amintirile altor doi prieteni și colegi cu Eminescu în diferite perioade, Ștefanelli și Slavici, au completat perioada de studii la Cernăuți și Viena, conturată din registre, matricole și programe școlare. Teodor V. Ștefanelli, la 25 de ani de la plecarea lui Eminescu, în 1914, își adună amintirile într-un volum pe care îl intitulează chiar Amintiri despre Eminescu, publicat la Editura Institutului de Arte Grafice „C. Sfetea” din București. Eminescu, așa cum l-a cunoscut Slavici, e cel din Amintiri. Eminescu – Creangă –Caragiale – Coșbuc – Maiorescu, volum apărut în 1924 la Editura „Cultura Națională” din București. Câteva file din manuscrisele lor, precum și o scrisoare din corespondența Ștefanelli – Slavici, alături de manuscrisul lui Nicolae Densuțianu, pot fi văzute astăzi la Ipotești.

 

Câteva scrisori ale lui Matei Eminescu, adresate, de asemenea, lui Corneliu Botez, conțin informații cu privire la părinți, la studiile lui Eminescu, precizări privind cunoscutul (dar pierdutul, se pare) portret în ulei.

 

Din familie, se păstrează câteva scrisori ale Harietei și Aglaiei, surorile poetului. De la Harieta există, la Ipotești, o scrisoare originală adresată Corneliei Emilian, datată cu 9 septembrie 1882, și două scrisori facsimilate, adresate lui Titu Maiorescu, datate cu noiembrie 1880 și, respectiv, martie 1884. De la Aglae, deținem o scrisoare, adresată lui Matei, anunțul de căsătorie cu Heinrich Gareiss von Dollitzsturm și o fotografie e ei, poate mai puțin cunoscută, făcută la București.

 

Scrisorile lui Th. Nica, scrisoarea lui Dimitrie Iamandi și a Clarei Maiorescu către S. Bodnărescu fac referire la perioada ieșeană a poetului, la activitatea de bibliotecar și la procesul de la bibliotecă, în care era implicat și Eminescu, dar și Bodnărescu, la cunoscuta demitere din postul de revizor școlar a lui Eminescu.

 

Prescriptele verbale ale Societății Junimea, fragmente din manuscrisul Amintiri din Junimea și însemnări ale lui Iacob Negruzzi reconstituie ședințele, amintesc de textele citite, de hotărârile luate și readuc imaginea junimiștilor.

 

Câteva scrisori ale lui Vlahuță către Alexandru Chibici-Revneanu reamintesc de perioada când Eminescu, însoțit de Chibici călătorea în Italia, la recomandarea doctorului Obersteiner.

 

Din perioada tratamentului de la Odessa, în staţiunea Kuialnik [Liman], datează scrisoarea către Vasile Burlă. „...dușmanul cel mare al singurătății mele e urâtul. Persoanele câte sunt aici nu vorbesc decât rusește sau leșește, abia vro două din ele rup câte un cuvânt nemțesc ori franțuzesc. Astfel – deși nu tocmai vorbăreț de felul meu – sunt condamnat la un mutism absolut. De citit n-am asemenea ce citi, decât o ediție a lui Heine, rătăcită printre bucoavnele doctorului secundar. Pân-acum nici un român – nu-mi interesează existința și n-o împinge la o mai mare activitate; – vântul și valurile lacului, cu freamătul lor neîncetat, iată singurul acompaniament al zilelor și nopților, cari se scurg uniforme și monotone ca bătăile unui ceasornic de părete”, scria Eminescu.

 

Câteva scrisori din corespondența Eminescu – V. Micle, printre care cunoscuta scrisoare cu floare de colț, se păstrează, la fel, în Fondul Documentar Ipotești.

 

Zeci de fotografii ale celor care l-au cunoscut, l-au văzut, au scris sau despre care a scris Eminescu și care pot constitui un album de secol XIX sunt astăzi la Ipotești. Trei dintre cele patru fotografii cunoscute – și recunoscute ca atare –, întregesc colecția: cea făcută în drum spre Viena, la Praga, în atelierul fotografului Jan Tomáš (Memorialul deține o reproducere după original de Bernard Brand); a treia, cea de la 34 de ani, făcută la Iași, în atelierul lui Nestor Heck și a patra  făcută la Botoşani de fotograful Jean Bielig.

 

Rezumativa și selectiva prezentare a Fondului Documentar Ipotești, care conține peste 700 de documente, o încheiem cu două aforisme emiensciene:

 

„Cel mai mare bine pe care cei răi îl pot face e de a rămâne răi; numai persistența lor asigură victoria celor buni. Vai de veacul în care nici cei răi nu mai au caracter.”

 

„Adevărul aur? După aur aleargă toţi, de adevăr fug toţi.”

 

 

(Ala Sainenco, Memorialul Ipotești)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Chiar și în vreme de pandemie: Mii de persoane și-au găsit de muncă în acest an, la Botoșani
În perioada ianuarie-septembrie 2020, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botoșani, 4.074 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.547 femei.
Firma din Botoșani nevoită să deschidă trei magazine în județ după ce exportul către SUA s-a blocat
Cu 45.000 euro, a deschis trei magazine proprii în judeţul Botoşani, după ce exportul a fost întrerupt de coronavirus.
Marius Croitoru, înaintea partidei cu Gaz Metan Mediaș: A venit momentul să punem capăt seriei de rezultate negative
Antrenorul celor de la FC Botoșani a avut și un mesaj pentru jucătorii care nu au reușit să se transfere încă la un alt club.
Botoșănean găsit în șanțul de pe marginea drumului, polițiștii l-au dus imediat la spital
Polițiștii au fost anunțați de un alt participant la trafic.
ATENȚIE, șoferi: Un polițist a fost depistat cu alcoolemie după ce s-a dezinfectat cu spirt pe mâini - VIDEO
A ieșit pozitiv la testarea cu etilotestul, deși nu consumase alcool.
Şcoala din Botoșani unde cursanți din toată țara vin să învețe un meșteșug aproape dispărut
Pentru că nu vor să se piardă acest meşteşug, fiind ultimii din breasla lor, în nordul extrem al Moldovei, cei doi săteni organizează gratuit cursurile.
Un preot botoșănean, exemplu de dăruire și bunătate: Prin credință și răbdare, visele au prins aripi
Preotul a adunat în jurul său oameni generoși care au ajutat copiii din parohie, dar și pe părinții acestora. Părinții au dus mai departe misiunea și i-au miluit pe săracii din comunitate cu darurile lor.
Consiliul Județean - ANUNȚ PUBLIC nr.1 dezbatere publică Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor BT 2020-2025
Județul Botoșani - Consiliul Județean, titular al „Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor în Județul Botoșani, 2020-2025”, anunţă publicul interesat asupra disponibilizării Proiectului de Plan și finalizării raportului de mediu.
Cum să alegi un casino online de încredere în România?
Atât pentru amatori, cât și pentru profesioniști, jocurile de noroc reprezintă un mod excepțional de petrecere a timpului liber, dar și o modalitate de rotunjire a veniturilor făcând un lucru plăcut. În timp ce unii jucători adoră jocurile de noroc care presupun un grad minim de implicare precum ruleta, alții preferă jocurile precum poker-ul unde știu că au un oarecare control asupra situației și nu trebuie să se lase în totalitate pe mâna destinului.
Loading...
Patronul pensiunii preferate de o mulțime de botoșăneni, mort de Covid
Infecția cu coronavirus produce în continuare tragedii pe bandă rulantă.
USR-iștii au depus candidaturile fără colegii de la PLUS: Ne dorim o Românie fără hoție, fără penali în funcții publice FOTO & VIDEO
Alianța USR-PLUS a depus joi după-amiază candidaturile pentru Alegerile Parlamentare.
IATĂ numărul de parlamentari pe care mizează PSD la alegerile generale – LISTA cu potențialii noi senatori și deputați
La depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, PSD Botoșani și-a stabilit un obiectiv de majoritate.
DOLIU în sănătate: S-a stins din viață unul dintre cei mai iubiți și apreciați medici din Botoșani - FOTO
Un destin excepțional, un om de o rară discreție, dar care rămâne viu în sufletele celor care au cunoscut-o, ca prieten sau pacient.
Primarul orașului Darabani învestit astăzi în funcție - FOTOGALERIE
Joi a avut loc ceremonia de învestire a noului primar al orașului Darabani.
Loading...
Cu Silegeanu în echipă, Pro România vrea două mandate de deputați: Fără blaturi politice
Cătălin Silegeanu se află pe al doilea loc pe listele Pro România pentru Camera Deputaților.
Mihaela Huncă: Problemele botoșănenilor sunt problemele țării, iar noi le vom găsi soluții legislative în Camera Deputaților și Senat
Mesaj transmis de Mihaela Huncă după depunerea candidaturilor
Bișnițar prins cu țigări de jandarmi în Piața Centrală - FOTO
În această dimineață, jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat în vârstă de 38 de ani actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Pro România a depus candidaturile în frunte cu Roxana Țurcanu: Venim în fața botoșănenilor cu o echipă de profesioniști FOTO & VIDEO
Partidul Pro România a depus joi candidaturile pentru Alegerile Parlamentare. Având în vedere că Pro România și ALDE vor constitui un singur partid abia în 2021, Roxana Țurcanu dar și medicul Alin Atudoroae s-au înscris în formațiunea condusă de Victor Ponta pentru a putea candida.  
Covid-ul face ravagii în România, aproape 100 de oameni au decedat, Botoșani e pe lista morții – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României au fostconfirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre aceștia, 141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.
Trecem la ora de iarnă, ATENȚIE la efecte negative semnalate de medici
În ultimii ani, Comisia Europeana a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa. Cum nu s-a luat încă nicio decizie oficială, ora de iarnă se va schimba și în 2020.
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
„Nu ne-am dorit aceste alegeri pentru că noi am pus și punem pe primul loc sănătatea botoșănenilor, educația copiilor noștri, sănătatea bunicilor și părinților noștri și nu suntem de acord cu aceste alegeri. Ne-am î ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8730 lei
USD
Dolarul SUA
4.1185 lei
CHF
Francul elveţian
4.5396 lei
GBP
Lira sterlină
5.3917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9322 lei
XAU
Gramul de aur
253.9661 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2412 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3354 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9234 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1317 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1788 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6548 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.0 o C
Dorohoi
12.5 o C
Bucecea
15.0 o C
Darabani
12.0 o C
Saveni
15.0 o C
Ştefăneşti
18.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.