Din fericire, șoferul a scăpat teafăr.
Marți seara, la ora 19.30, polițiștii suceveni au fost sesizați prin 112 despre faptul că, pe strada 22 Decembrie din Suceava, o persoană aflată sub influența alcoolului a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
În urma cercetărilor s-a constatat că T. Ioan, de 43 ani, din Darabani, județul Botoșani, a condus autoturismul Opel pe strada 22 Decembrie din Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers după o curbă la stânga și a lovit un stâlp de iluminat public amplasat pe trotuarul din dreapta, după care a ricoșat în autoturismul Seat Cordoba.
Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că T. Ioan avea o concentrație alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Perchezitii DNA la "Mavromati", biroul managerului sigilat - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
MĂRTURISIRILE eroilor care l-au găsit pe băiețelul care s-a pierdut în pădure – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Rabla 2024: Mașinile de la stat trebuie însemnate cu un autocolant
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Declarația zilei 19 martie 2024
Gabriela Erdic
Mar 19, 2024