La dezbaterea cu candidații de la Camera Deputaților au luat parte și reprezentanți ai elevilor.
Întrucât în cadrul dezbaterii s-a vorbit despre o reformă în educație. Motiv pentru care Eduard Ungureanu,elev la Colegiul AT Laurian a adus în discuție situația inspectoratelor școlare care „colcăie de corupție”
„Ați vorbit foarte mult despre consultarea și dialogul pe care trebuie să le aibă toate partidele politice având în vedere reforma educațională. Întrebarea este pe două paliere, nu ar trebui să fie incluși în consultare și elevii? Ei tot timpul au fost ignorați în tot ceea ce înseamnă reforma și schimbările în Educație? Și în al doilea rând să considerăm că facem lucrurile astea și că reformăm educația, ce facem cu IȘJ-urile în care marea majoritate colcăie de corupție și sunt profesori care sunt efectiv protejați în IȘJ-uri, care au probleme disciplinare foarte grave și sunt oameni la catedră care nu au ce căuta acolo, foarte mulți și chiar în liceele de elită. Ce facem cu aceste cazuri chiar dacă teoretic reformăm și teoretic avem o educație perfectă după reformă ?”,
Eduard Ungureanu, vicepreședinte Consiliul Județean al Elevilor Botoșani.
Mihaela Huncă a luat cuvântul și a susținut că de fiecare dată a avut consultări cu reprezentanții elevilor, părinților.
De asemenea, a precizat că este nevoie de o reorganizare a inspectoratelor și nu de o desființare.
„Un parlament nu poate câștiga singur, el de fapt este exponentul celor pe care l-au ales. Nu țin partea inspectoratelor, dar aș vrea să știu dacă se desființează inspectoratele, dar inspecția școlară de monitorizare cine o va face? Trebuie reorganizat, este exact cum am vorbi despre DSP îl desființăm sau îl organizăm. Cred că o reorganizare este mai bună”,
Mihaela Huncă, candidat Pro România la Camera Deputaților.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ALERTĂ meteo la Botoșani: COD GALBEN în următoarele ore
Oana Sava
Apr 27, 2024
Lucian Trufin de lângă Cosmin Andrei: Botoșănenii vor vota continuitatea – VIDEO
Oana Sava
Apr 26, 2024
Președintele Biroului Electoral Județean către liberali: Niciodată nu pășim în gol – VIDEO
Oana Sava
Apr 26, 2024