Ştiri
CREAFUTURE: Cursul după care nu doar elevii pășesc în non-formal, Diana Damean: Ne fac să ne descoperim resursele FOTO & VIDEO

Cadre didactice și reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale s-au bucurat și au bucurat prin prezența lor, echipa de implementare a programului finanțat de UE: ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.

Printre participanți s-a regăsit și Diana Damean care a reprezentat Asociația Județeană a Profesorilor de Limba și Literatura Română Botoșani.

Este profesor și predă limba și literatura română, în prezent la Colegiul Național Mihai Eminescu. Are o frumoasă activitate didactică de 24 de ani.

 

S-a alăturat cursului desfășurat pe marginea piscinei de la Complex Maria în vara anului trecut, în vremuri în care activitatea didactică răsufla ușurată după un lock-down cauzat de pandemie. S-a bucurat de metodele de educație non-formală, destinate elevilor pentru a (se) redescoperi și îmbogăți în drumul lor spre cunoaștere.

 

Diana Damean a declarat la final:

 

„Orice interacțiune cu colegii pe care-i cunosc, mai mult sau mai puțin, este binevenită. Orice fel de activitate care se desfășoară astfel, non-formal, este binevenită mai ales în perioada aceasta. Și orice noutate am afla-o este bine să o teleportăm în cadrul școlar, să o transmitem elevilor”

 

Impresia sa despre cele cinci zile de cursare a fost una plăcută. Și amestecată cu sentimentul de surprindere.

 

„M-a surprins pentru că s-a desfășurat o astfel de activitate în situația actuală. M-a încântat foarte tare că inițiatorii au avut idei să deruleze un asemenea program, să nu considere desuete metodele care vor fi utile în practica pedagogică, m-a surprins plăcut și am fost încântată să particip”

 

Mai ales că și elevilor le plac astfel de metode care se desprind din non-formal, și care le permit să își folosească imaginația și creativitatea. Metode care, spune Diana Damean, pot fi aplicate cu succes la orele de curs.

 

„Da, sigur, da. Și cu elevii tot ceea ce învățat are o deosebită aplicabilitate în activitățile noastre cotidiene. Și în viața de zi cu zi, și la școală, ne ușurează munca, ne fac să ne descoperim resursele, și desigur să le aplicăm și la clase, pe lângă cele deja utilizate și în dezvoltarea lor personale, și în înțelegerea cunoștințelor și informațiilor transmise la diverse discipline”

 

Elevii arată deschidere spre educația non-formală ?

 

„Întotdeauna. Mai ales din generația actuală, elevii sunt foarte deschiși la tot ceea ce este nou și non-formal, la desprinderea de carte, de litera tiparului, la interacțiune, la socializare”

 

Spre final, întrebarea cea mai importantă a fost privitoare la cursul organizat în cadrul programului, au fost cele cinci zile utile pentru participanți, formatorul și consilierii de dezvoltare personală s-au ridicat la înălțimea așteptărilor?

 

Diana Damean: „Orice moment din viața noastră, când învățăm ceva, este binevenit, orice metodă prin care asimilăm cunoștințe ușurează înțelegerea a tot ceea ce trăim în jurul nostru, să ne cunoaștem pe noi, pe ceilalți și orice moment este favorabil”.

 

CreaFuture este un proiect transfrontalier implementat între România (Botoșani) și Ucraina (Cernăuți) care se derulează pentru o perioadă de 12 luni, cu un buget aprobat de UE în valoare totală de 220.197 euro.

Beneficiarul programului este Asociația B-Right Media din Botoșani care îi are ca parteneri în această provocare inedită pe: Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Casa Corpului Didactic Botoșani și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.

loading...
CreaFuture: Profesorul sensibil care își iubește elevii mai mult decât cuvintele și care recunoaște sincer: Avem foarte multe de învățat FOTO&VIDEO
CreaFuture: Profesorul de la Laurian care își duce elevii în „călătorii” pe tot globul pământesc – GALERIE FOTO & VIDEO
CreaFuture s-a lansat și la partenerii din Ucraina în sistem online, zeci de participanți din ambele țări – FOTO&VIDEO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
S-au dezlănțuit: Cum a sărbătorit FC Botoșani victoria cu Dinamo - VIDEO
Dinamo - FC Botoșani s-a terminat, duminică seara, cu scorul 1-2.
A picat și nocturna! FC Botoșani bate Dinamo și urcă pe locul doi în clasament
FC Botoșani s-a înfruntat duminică seară cu Dinamo pe stadionul din șoseaua Ștefan cel Mare, în etapa a 9 - a din Liga 1.
Impact VIOLENT: Cinci persoane rănite din vina unui șofer din municipiul Botoșani - FOTO
Un conducător auto din municipiul Botoșani a provocat un accident cu cinci răniți.
Ionică Nechifor, la târgul din Piața Revoluției: Eu am fost dintotdeauna liberal și nu am ascuns chestiunea asta - VIDEO
La deschiderea târgului „Produs din Botoșani” a luat parte și Ionică Nechifor, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis.
URMĂRIRE cu focuri de armă la Botoșani, mai multe persoane au fugit la vederea polițiștilor – VIDEO
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz. 
Prefectul despre locația pentru Târgul „Produs în Botoșani”: Și în marile orașe europene se organizează în centrul orașului VIDEO
A fost invitat și a onorat cu prezența la târgul de produse tradiționale din Piața Revoluției și prefectul.
Șefa județului, laude la târg către fermieri: A lansat și o invitație botoșănenilor - VIDEO
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a fost prezentă astăzi la deschiderea târgului „Produs din Botoșani.”
Târg deschis în Piața Revoluției pentru botoșăneni! Oficialii s-au chinuit să nu-l politizeze, dar nu le-a ieșit – GALERIE FOTO & VIDEO
Târgul „Produs în Botoșani” a fost inaugurat duminică, în Piața Revoluției de oficialitățile orașului și județului.
Zeci de noi cazuri la Botoșani, crește rata în municipiu: Cinci localități în SCENARIUL ROȘU
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația epidemiologică de la nivelul județului.
Loading...
Botoșani, 2021! Furt de pe tarla, urmărit cu drona și oprit de Poliție în timp record – FOTOGALERIE
Hoți de porumb prinși de polițiști în numai 30 de minute de la momentul în care fapta le-a fost sesizată de către fermierul păgubit.
Botoșănean cu soția și mama decedate de cancer, luat la batjocură de instituții: Nu-mi revin din șoc
Un botoșănean de 46 de ani, întors din Anglia după ce mama și soția lui au murit în țară, a avut parte de momente dificile în rezolvarea unor proceduri banele la instituțiile statului, proceduri ce s-au dovedit un coșmar interminabil. „Îmi iubesc țara, dar mi-e groază de instituțiile sale”, mărturisește acesta.
Suntem buni la dat lecții! Prefectul Dan Nechifor: Iată că putem fi și deschizători de drumuri FOTOGALERIE
Imnul național al Republicii Moldova a sunat în Sala ”Nicolae Iorga” a Prefecturii cu ocazia întâlnirii pe care prefectul Dan Nechifor a găzduit-o în această săptămână între specialiștii din sănătate de pe ambele maluri ale Prutului.
Întâlnire cu fermierii la Popăuți, apel pentru îngrădirea pășunilor: Miza este de aproape jumătate de miliard de euroFOTOGALERIE
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis a organizat vineri la Stațiunea Popăuți o întâlnire cu fermierii din regiunea Moldovei.
Iftime cere banii pe Moruțan de la Becali: Am nevoie; sper să îi primesc, nu știu, habar n-am când
Transferul lui Olimpiu Moruțan (22 de ani) de la FCSB la Galatasaray ar fi trebuit să umple conturile celor de la FC Botoșani, însă moldovenii nu au încasat deocamdată niciun euro.
Loading...
Servicii de forare de calitate și durabile cu Eco Drill
(P) Cunoaștem deja faptul că apa într-o locuință este indispensabilă și este nevoie negreșit de aceasta. O problemă destul de des întâlnită în zonele rurale este cea a rețelei publice de apă ce nu este dezvoltată, fapt pentru care persoanele care își construiesc o locuință aici, apelează la firme specializate în domeniu ce oferă servicii de forare a puțurilor de apă. Sunt multe astfel de firme, însă o caracteristică importantă este calitatea serviciilor oferite.
Șeful cancelariei IPS Calinic, mort la 47 de ani de boala care a dat omenirea peste cap
Părintele protosinghel David Oprea, coordonator al cabinetului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților, și pentru o foarte lungă perioadă de timp slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iași, a trecut vineri la Domnul, în urma complicațiilor suferite din cauza infectării.
Record de cazuri în valul 4 la Botoșani, municipiul reședință a trecut de 2 la mie
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a anunțat sâmbătă la amiază încă 114 cazuri de îmbolnăvire, depistate în ultimele 24 de ore. Este un număr record pe care județul nostru îl atinge în valul 4.
Suspendare și nu prea... Și pompierii au strâns saci de gunoaie, deși organizatorii ”Let's do it, Romania!” au anunțat oprirea campaniei – GALERIE FOTO
Pet-uri, ambalaje din plastic şi hârtie, cutii, sticle şi alte resturi menajere, aruncate la întâmplare, au fost strânse de pompierii botoșăneni în urma participării la “Ziua Națională de Curățenie”, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Un șofer care butona telefonul a izbit două mașini la câțiva kilometri de oraș – FOTOGALERIE
Utilizarea telefonului de către conducătorii auto a mai provocat un accident. Ultimul eveniment rutier de acest tip a avut loc sâmbătă la amiază.
Prefectul a scos funcționarii la strâns gunoaie, numai că organizatorii ”Let's do it, Romania!” au suspendat campania de salubrizare – FOTOGALERIE
Prefectul Dan Nechifor, împreună cu colegii din instituție și de la Serviciul de Pașapoarte, cu specialiști din Direcția Silvică și Garda de Mediu, au ieșit sâmbătă dimineața la o acțiune de salubrizare în pădurea Baisa.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Eu am fost dintotdeauna liberal și nu am ascuns chestiunea asta. Și vreau să vă spun că astăzi demonstrăm încă o dată că indiferent de culoarea politică suntem împreună pentru a dezvolta această piață de weekend....
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9473 lei
USD
Dolarul SUA
4.1999 lei
CHF
Francul elveţian
4.5309 lei
GBP
Lira sterlină
5.7880 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8197 lei
XAU
Gramul de aur
238.6026 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2382 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4085 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0693 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3177 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1955 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6653 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.6 o C
Dorohoi
9.7 o C
Bucecea
10.1 o C
Darabani
8.9 o C
Saveni
9.9 o C
Ştefăneşti
11.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.