Ştiri
„Școala Siguranței Tedi’’ continuă: Polițiștii botoșăneni au ajuns din nou printre elevi

O nouă acțiune preventivă desfășurată de polițiștii botoșăneni. 

Poliția Română este partener în programul educațional național ,,Școala Siguranței Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I își însușesc informații utile pentru siguranța personală. La nivelul județului Botosani, în program s-au înscris 33 clase de elevi.

 

Copiii sunt implicați în activități informativ-educative coordonate de învățători, cu sprijinul reprezentanților Poliției Române, iar ,,Tedi” asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi.

 

Activitățile se desfășoară pe baza materialelor educaționale şi a scenariilor didactice din cadrul programului Școala Siguranței Tedi. Toate informațiile şi noutățile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.

 

În perioada 4 - 8 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității au fost alături de elevi ai claselor primare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani, Școlii Gimnaziale Grigore Antipa Botoșani şi Școlii Gimnaziale Mihail Kogălniceanu Dorohoi.

 

În cadrul întâlnirilor care au avut loc cu copiii, aceștia au fost informați într-un mod cât mai interactiv pe diverse teme : siguranța pentru sănătate, siguranță în clasă, siguranța în pauză, prevenirea, recunoașterea şi gestionarea bullyingului, relațiile cu colegii, când lipsesc părinții de acasă, situațiile periculoase, copilul şi accesarea internetului, siguranța în curte, deplasarea pe stradă şi traversarea carosabilului, mersul pe bicicletă în siguranță şi copilul ca pasager, siguranța în vacanta de vară.

 

Activitățile în cadrul acestui proiect vor continua până la finalul anului școlar.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Polițiștii au lansat o nouă ediție a programului ,,Școala Siguranței Tedi”

 

ASTĂZI: Mașină de intervenții primită de jandarmii botoșăneni, prezentată în fața șefimii județului – FOTO & VIDEO
Este singura primită de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani din cele aproximativ 50 achiziționate la nivel național.
Tir imobilizat de polițiști și amendă de 12.000 de lei
În urma controlului, polițiștii rutieri au constatat că șoferul folosea un obiect fraudulos.
Doi bărbați arestați după un scandal într-un bar pornind de la o minoră
Aceștia se aflau în arest la domiciliu.
COD GALBEN prelungit – PROGNOZA meteo actualizată
Meteorologii au actualizat prognoza care cuprinde mai multe localități din județ.
Expoziție retrospectivă de arte vizuale la Memorialul Ipotești
Iubitorii de artă pot admira lucrările începând de vineri, 1 martie 2024.
Croitoru și-a găsit echipă, merge înapoi la patronul care l-a făcut cum i-a venit la gură
Antrenorul este așteptat pentru a parafa actele.
Garda de Mediu: AMENDĂ uriașă după un control neplanificat
La fața locului, echipa de comisari a constatat nereguli.
Sprijin pentru bunăstarea animalelor: APIA primește cererile de plată
Anunțul a fost făcut în urmă cu scurt timp printr-un comunicat de presă.
De la incendii la persoane duse la spital: MISIUNILE pompierilor din ultimele 24 de ore
Pompierii botoșăneni au fost la datorie și de Ziua Armei.
Cătălin Silegeanu: Susținerea în cursa spre Primăria municipiului Botoșani a unui candidat cercetat pentru corupție este o adevărată insultă adusă cetățenilor
Cătălin Silegeanu a transmis un comunicat pe care îl publicăm integral mai jos.
Iftime, de la Timișoara, la o zi după ce promitea că pleacă 1-2 primari și a rămas fără 8: Voturile nu sunt în buzunarele celor care pleacă / Mă bazez mult pe echipa PNL Botoșani
Rămas în continuare simplu membru în PNL la trei săptămâni și fără o zi după ce Nicolae Ciucă i-a promis președinția organizației județene, dar deocamdată nu l-a mai numit, Valeriu Iftime a trăit miercuri o zi jenantă din punct de vedere politic.
ALERTĂ meteo: Un nou COD GALBEN anunţat la Botoşani
Şoferii sunt atenţionaţi cu privire la condiţiile de trafic.
REORGANIZARE pe secțiile de la „Mavromati”, personalul sub lupă: Aveam un infirmier la 25 de paturi
Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” analizează fiecare secție în parte pentru a se putea face o reorganizare a personalului.
Sute de botoșăneni și pompieri au marcat Ziua Armei - GALERIE FOTO
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat astăzi, „Ziua Porţilor Deschise”.
Sub ochii conducerii și ai liderilor sindicali: Stimulente de mii de lei aprobate pentru doi directori și angajați de la „Mavromati”
Proiectul de hotărâre privind acordarea unor stimulente financiare personalului de specialitate din cadrul Spitalului Județean „Mavromati” a fost aprobat în unanimitate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean.
FAZA ZILEI: Primarul scos din postura de a sta „umăr la umăr cu dușmanul” – VIDEO & FOTO
Liberalii s-au supărat și au părăsit ședința.Pesediștii au votat propunerea într-o notă impasibilă, amuzată mai degrabă.
Angajații din Sănătate: PROTEST anunțat în curtea Spitalului Județean
Programul de proteste al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România continuă cu o nouă acțiune: pichetarea unităților sanitare, ce se va desfășura joi, 29 februarie 2024.
„Cenușăresele” din trafic reclamate la Primărie pentru protecție (ne)justificată
A fost de fapt un apel pentru a se elimina disconfortul din traficul botoșănean.
„Capra cu trei iezi' vine timp de trei zile la Teatrul Vasilache
Cei mici sunt așteptați la spectacol.
ANUNȚ DE MEDIU: Campanie de informare împotriva răspândirii ambroziei demarată în Botoșani
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani a demarat în aceste zile, campania de informare și conștientizare a autorităților locale, instituțiilor și populației cu privire la necesitatea eradicării ambroziei (Ambrosia Artemisiifolia), ca urmare a răspândirii exagerate a acestei plante.
Sondaj
Va reuși Valeriu Iftime să obțină pentru PNL Botoșani un scor electoral mai mare decât cel din 2020, care a fost de 34% la CJ?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Observ cu tristețe că străzile din Botoșani arată ca după bombardament, au avut interpelări și colegii noștri în diverse rânduri dar se pare că nu se găsesc soluții pentru această problemă”,Maricel Maxim, ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
6.6 o C
Dorohoi
6.7 o C
Bucecea
5.9 o C
Darabani
11.8 o C
Saveni
7.1 o C
Ştefăneşti
16.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.