Secția de votare 406 va fi deschisă duminică, cu prilejul alegerilor parlamentare, într-o clădire privată în care funcționează, de obicei, un magazin mixt și un bar.
Autoritățile locale din comună Vârfu Câmpului, județul Botoșani, au decis amenajarea secției de votare din satul Lunca într-un bar de pe raza localității.
Primarul comunei Vârfu Câmpului, Maria Huțu, susține că măsura este una provizorie, ea fiind adoptată ca urmare a faptului că școala din satul Lunca se află în proces de reabilitare, iar lucrările nu au fost finalizate. Este pentru a doua oară când această secție de votare este amenajată în bar, după ce și la alegerile locale din 27 septembrie votul s-a desfășurat în același spațiu.
"Având în vedere că școala în care se organizau alegerile este în reabilitare și modernizare, nu avem altă posibilitate de a se face alegerile într-o locație care să aparțină unității administrativ-teritoriale. Ca atare, neavând cămin aici, am găsit posibilitatea, din a doua sau a treia încercare, ca să spun așa, să organizăm secția în acest loc. Am anunțat autoritățile, au fost la fața locului atât de la Autoritatea Electorală Permanentă și de la Prefectură și au constatat locația ca atare, condițiile care sunt aici și au considerat că sunt întrunite condițiile pentru a se putea organiza secție de votare în acest loc", a afirmat primarul.
Maria Huțu susține că o altă variantă pentru amenajarea secției de votare ar fi fost casa praznicală din localitate, însă aceasta se află în cimitirul de la marginea satului și ar fi creat probleme de deplasare pentru alegători.
Barul transformat în secție de votare, scrie Ziare.com, în baza unui contract de comodat, a fost închis în ultimele luni, din cauza pandemiei de COVID-19.
La Secția de votare 406 sunt arondați 536 de cetățeni cu drept de vot.
(Foto: Captură video Agerpres)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024