Ştiri
Cardul de energie, utilizat direct de acasă: Beneficiarii vor putea să achite și online facturile la utilități

Cardurile de energie ajung la beneficiari începând de astăzi, 1 februarie.

Compania Naţională „Poşta Română“ va asigura funcționarea aplicației online pentru achitarea facturilor, ce urmează să fie disponibilă de la 20 februarie pe site-ul posta-romana.ro.

 

Guvernul României a adoptat o ordonanță care prevede posibilitatea ca beneficiarii cardurilor de energie să transmită documentele necesare efectuării plăților prin intermediul unei aplicații informatice, pusă la dispoziție de Compania Naţională Poşta Română.

 

Poşta Română va asigura funcționarea aplicației electronice, respectiv preluarea documentelor, prelucrarea acestora, efectuarea plăților către furnizorii de energie și apoi informarea beneficiarilor de sprijin.

 

„Deși avem încă pași importanți de făcut în ceea ce privește digitalizarea, datele arată că în anul 2021, circa 8 din 10 dintre gospodăriile din România aveau acces la reţeaua de internet de acasă. În mediul urban, 86,9% dintre gospodării sunt conectate la internet, iar în mediul rural doar 73,1% dintre gospodarii. Prin prevederile adoptate astăzi și tot cu sprijinul Poștei Române, simplificăm mecanismul de efectuare a plăților de către beneficiarii acestui tip de sprijin. Va fi o aplicație prin care se vor putea încărca și transmite electronic documentele necesare plății: cartea de identitate, cardul de energie și factura doveditoare a datoriei față de furnizorul de energie. Măsura asigură accesul nediferențiat și șanse egale pentru toate persoanele vulnerabile care beneficiază de sprijin pentru cheltuielile cu energia. Cei care nu se vor descurca să plătească online și au probleme în ceea ce privește deplasarea vor putea să apeleze direct la poștași, care vor avea în permanență cititoare optice și plata sa va efectua pe loc”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

 

 Termenul de soluționare al unei cereri va fi de 5 zile, iar comunicarea informațiilor privind validarea documentelor și transmiterea documentelor doveditoare ale efectuării plații se vă face pe adresa de e-mail a beneficiarului.

 

 

Așadar, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:

 

a) Direct la poștaș;

b) La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;

c) Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție.

 

 

Distribuția cardurilor de energie va începe astăzi, 1 februarie 2023, acestea urmând a fi livrate la domiciliul beneficiarilor prin Poșta Română. Prin această măsură vor fi sprijinite 2,8 milioane de locuințe din România (aproximativ 4 milioane de persoane) în contextul creșterii prețurilor pentru utilități și pentru toate produsele de consum.

 

Beneficiază de sprijin pentru plata facturilor la energie:

 

-pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

-persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

-familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;

-familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

 

 

Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depășească 2.000 lei.

 

 Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

 

Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie în perioada 1-28 februarie 2023. Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

 

Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul creat de Poștă, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Cât ne costă să ne încălzim în Botoșani versus alte orașe din România?
Cum plătești curentul dacă ești CHIRIAȘ: ”O eventuală neînțelegere cu proprietarul ar putea duce la multe probleme”

 

Rareș Prisacariu a dus la școală trofeul câștigat la Românii au talent: Aceștia sunt minunații mei colegi! GALERIE FOTO
Rareș Prisacariu, câștigătorul sezonului 13 al concursului Românii au talent, a avut parte de o primire foarte frumoasă din partea colegilor de clasă.
Elevii botoșăneni sunt “Prietenii Pompierilor”: Echipele care vor reprezenta județul la etapa națională – GALERIE FOTO
120 de elevi s-au întrecut, astăzi, pentru trofeul “Prietenii Pompierilor”.
Se caută preot în Botoșani: Postul este vacant, dar parohia nu are biserică
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a actualizat lista cu parohiile vacante pentru care pot opta pentru transfer doar preoții din cadrul Eparhiei Iașilor care întrunesc condițiile statutare de transfer.
Sara pe deal a unit sute de botoșăneni într-un loc în care interpreții și creația se întâlnesc și dau viață artei - GALERIE FOTO
Prima ediție a evenimentului a adus pe scenă artiști a căror muzică i-a binedispus pe melomanii botoșăneni și nu numai.
Botoșănean oprit de polițiștii suceveni, șoferul s-a întors acasă cu un dosar penal
Botoșăneanul a fost depistat cu probleme la mașină, el fiind acum cercetat penal.
Sexagenar prins cu trei persoane în mașină: polițiștii i-au interzis 6 luni să mai folosească automobilul
Agenții Serviciului Rutier au depistat, ieri, pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 60 de ani, din comuna Sulița.
Polițiștii i-au golit unui botoșănean mașina plină de lemne
Ieri, în intervalul orar 16:00 - 20:00, Secția de Poliție Rurală 10 Ștefănești a desfășurat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic
Și-a luat... viteză! Polițiștii l-au oprit pentru una, au descoperit alta
O echipă a Serviciului Rutier a oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism care circula cu viteză peste limita legală.
Tânără ridicată din oraș și băgată după gratii pentru tâlhărie
În cursul zilei de vineri, cadrele Poliției Săveni au identificat o tânără, de 34 de ani, din oraș, pe numele căreia era emis, de către Judecătoria din localitate un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Descindere în casa unui botoșănean care efectua intervenții chirurgicale nepermise asupra câinilor
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au pus, vineri, în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Gorbănești, la locuința unei persoane bănuită de comiterea infracțiunii de ”intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal”, precum cuparea urechilor și codotomie, tăierea cozii.
Primăria vrea să transforme Botoșaniul în ”Orașul Copiilor” de 1 Iunie: Autobuz magic, prinți și prințese pe pietonal, târg, filme gratuite, șah gigant și multe altele - FOTOGALERIE
Confetti, baloane, concursuri, spectacole și producții cinematografice, ateliere și defilarea personajelor de poveste, toate acestea dar și multe altele vor fi puse la dispoziția copiilor, din dorința Primăriei Municipiului Botoșani de a crea, pentru cei mici, de ziua lor, „o lume de poveste”, se arată într-un comunicat trimis de instituție.
Încă o afacere pe spatele refugiaților: patru suceveni au șantajat și bătut transportatorii din Cernăuți ca să plătească taxă de protecție
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava împreună cu polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat joi patru percheziții domiciliare într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și șantaj.
Unul dintre cei mai mari lideri sindicali din România îi cere demisia ministrului Budăi: Nu a făcut decât să bulverseze toate sistemele, pensiile publice, pensiile speciale, legea salarizării bugetare
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” înglobează peste jumătate de milion de lucrători, iar președintele Bogdan Hossu a lansat un atac dur la adresa ministrului PSD al Muncii, Marius Budăi, solicitându-i din nou să renunțe la funcție.
Botoșănenii au comandat anul trecut de 6 ori mai mulți burgeri față de 2021, seara e nebunie
În 2022, românii au comandat prin intermediul Glovo peste 9 milioane de burgeri, cu 40% mai mult față de anul precedent. Consumatorii din județul Botoșani au avut un rol important în această creștere.
Deputatul USR Andrei Drancă: Incredibil! Guvernul Ciucă nu găsește bani pentru profesori, dar găsește pentru funcționarii din administrație
Ordonanța de urgență adoptată vineri de Guvernul Ciucă nu doar că este foarte departe de doleanțele profesorilor aflați în grevă generală, dar reprezintă și o sfidare adusă acestora: funcționarii din administrație vor primi, de-a valma, o majorare a salariilor cu aproape 10%, arată USR-iștii într-un comunicat trimis redacției.
Șefii polițiilor de frontieră din România și Ucraina s-au întâlnit la Botoșani, de la combaterea contrabandei la scăderea timpilor de așteptare în vămi – FOTOGALERIE
În perioada 25 – 26 mai, la Botoşani s-a desfăşurat întâlnirea bianuală de lucru a şefilor structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române de la graniţa cu Ucraina cu omologii din cadrul Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, în baza Tratatului dintre cele două state privind regimul frontierei de stat româno - ucrainene, colaborare şi asistenţă mutuală în problemele de frontieră.
Misiune specială a pompierilor: Ziua Copilului sărbătorită în avans – GALERIE FOTO
Sute de copii din Darabani au sărbătorit, în avans, Ziua Internațională a Copilului, alături de pompieri.
Profesoară cu 20 ani de activitate la catedră, izbucnire în fața prefectului: Dragii noștri conducători să coboare în școala reală
Livia Petrune are petrecuți la catedră 20 de ani și a făcut parte din delegația care s-a întâlnit cu prefectul în timpul protestului de vineri, 26 mai 2023.
PROTEST la București, gloanțe în Parlament, AUR-iștii botoșăneni atacă un proiect de lege pe care nici nu l-au citit: Educația sexuală să înceapă de la 6 luni  - VIDEO
Peste 200 de botoșăneni au ajuns la București la începutul acestei luni pentru protestul împotriva proiectului de lege privitor la combaterea separării copilului de părinți. La votul din Camera Deputaților, botoșăneanca Ariadna Cîrligeanu a intrat în sală cu gloanțe.
Șefii de la Botoșani, discursuri „motivaționale” în fața a sute de elevi: Aveți încredere în voi/Urmează ani de liceu cu emoții la română VIDEO
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) organizează timp de două zile Târgul Liceelor.  Deschiderea oficială a avut loc vineri începând cu ora 10:00 în sala de sport a Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”.
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Marius Croitoru e în staff-ul tehnic la Botoșani, nu antrenor principal că nu poate, dar în partea asta de scouting, recunosc că are un ochi excepțional. Mihai Ciobanu e cu licență, rămâne în continuare el. Croitoru e ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9575 lei
USD
Dolarul SUA
4.6194 lei
CHF
Francul elveţian
5.1137 lei
GBP
Lira sterlină
5.7071 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3068 lei
XAU
Gramul de aur
290.0889 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3316 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0134 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3885 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.2 o C
Dorohoi
15.1 o C
Bucecea
16.5 o C
Darabani
14.6 o C
Saveni
15.4 o C
Ştefăneşti
15.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.