Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de specialiști ai DSVSA Botoșani, au efectuat o amplă acțiune în municipiile Botoșani și Dorohoi.
În zilele de 3 și 4 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au organizat o acțiune pentru verificarea bunăstării animalelor deținute la nivelul organizațiilor non-guvernamentale de pe raza municipiilor Dorohoi și Botoșani și a persoanelor fizice care dețin un număr semnificativ de câini.
În cadrul activităților desfășurate au fost identificate 10 locații în care sunt deținuți mai mulți câini, fiind verificate peste 1.300 de animale, și constatându-se că acestora le sunt asigurate standardele de bunăstare în condițiile legii.
Totodată, pentru prevenirea încălcării legislației incidente, au fost transmise deținătorilor de câini, recomandări, conform actelor normative în domeniu.
Polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea obligativității de înregistrare și sterilizare a câinilor și pentru nesupravegherea animalelor de natură să pună în pericol persoane sau bunuri.
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Table magnetice profesionale și alte produse de papetărie
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Ghidul suprem pentru a deveni un expert QA cu ajutorul cursurilor GoIT
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024