Un botoșănean a ajuns de urgență la spital, după ce a fost lovit în cap cu un obiect contondent.
Agresiunea s-a produs în localitatea Rășinari, din județul Sibiu, în urma unor discuții contradictorii, pe baza consumului de alcool.
La data de 18 iunie, în jurul 19:30, o femeie a apelat 112 sesizând că pe o stradă din Rășinari se află căzută pe stradă o persoană de sex masculin care prezintă urme de violență la nivelul capului.
În urma verificărilor, s-a concis faptul că victima în vârstă de 52 de ani, din Botoșani, ar fi fost agresată prin lovirea cu un corp contondent de către un bărbat de 50 de ani, din Rășinari.
Întrebat despre faptele sale, agresorul le-a declarat polițiștilor că între ei a avut loc o discuție în contradictoriu, pe fondul consumului de alcool, pe fondu căreia l-a lovit pe bărbat.
“În urma probatoriului administrat, la data de 20 iunie, procurorul care supraveghează urmărirea penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva bărbatului din Rășinari pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, precum și măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”,
Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024