Un biciclist de 23 de ani, cu alcoolemie 1,93, a luat pe ghidon un bărbat în vârstă de 63 de ani. Primul a ajuns la Poliție, al doilea la spital.
Polițiștii din Dorohoi au fost sesizați, miercuri, cu privire la faptul că pe Drumul Comunal DC 78, în comuna Hilișeu-Horia, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din comuna Hilișeu-Horia, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe drumul comunal din localitate și transporta pe ghidonul acesteia un alt bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate, pe un sector de drum în pantă, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
În urma evenimentului, bărbatul de 63 de ani a suferit leziuni, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tânărul de 23 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un botoșănean ajunge la Tribunal după ce și-a bătut crunt soția
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
INEDIT: Ștergar tradițional așternut în Parcul Primăriei de elevi de la Arte și Școala Elena Rareș
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Declarația zilei 25 aprilie 2024
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024