Ştiri
ANUNȚ Primăria Botoșani licitație locuri de parcare zona 2

Consiliul Local al Municipiului Botoşani, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1, anunţă că în data de 19.08.2022, ora 900, va fi organizată licitația publică deschisă, cu strigare, pentru rezervarea locurilor de parcare disponibilizate pentru anul 2022 și nou-amenajate, acolo unde este cazul,

doar pentru cetăṭenii care domiciliază sau îṣi au reṣedinṭa în ZONA II, aflată în perimetrul cuprins între străzile: B-dul Mihai Eminescu, Sucevei, Pacea, Mihail Kogălniceanu, Viilor, Patriarh Teoctist Arapaṣu (zona ANL Bucovina), Maior Ignat, Petru Rareṣ, respectiv parcările din străzile, așa cum au fost ele împărțite în funcție de ora prezentării la licitație:


 Prima grupă de licitație, începând cu ora 9:00:


-    Al. C. Gane, Al. T. Crudu, Al. T. Callimachi, Al. Școlii, Str. Bucovina, Al. Bucovina, Str. M. Kogălniceanu, Al. M. Kogălniceanu, Al. Amurgului, Al. Azurului,  Str. Viilor, Al. Căpitan Romano, Al. Zorilor, Al. Slt. I. Frunzetti, Al. Eliberării, Str. N. Iorga;


-    ANL Bucovina 1, ANL Bucovina 2;


A doua grupă planificată, începând cu ora 12:00:


-    Str. Sucevei, Str. Col. Tomoroveanu, Al. Liceului, Str. Primăverii, Al. Elie Radu,  Str. Prieteniei, Str. Pinului, Al. Nucului, Al. Scurtă, Al. Parcului;


-    Al. Prieteniei, Al. Primăverii, Str. O. Onicescu 1 – 42, B-dul M. Eminescu 8 – 42 – numerele cu soț, Al. Viilor, Al. Primăverii;


-    Str. Pacea, Al. Pacea, Al. Curcubeului, Al. Cinema, Str. Vârnav, Al. Scipione Bădescu, Al. T. Boyan, Al. D. Brândză, B-dul G. Enescu.


Înscrierile la licitație se vor face în perioada 04 – 18.08.2022 la Primăria Municipiului Botoşani, Calea Naţională nr. 101 - sediul „ Casa Cărţii ”, Serviciul Patrimoniu, în zilele de luni – joi ale săptămânii între orele 09:00 - 15:00 și vineri în intervalul orar 09:00 – 11:00, cu excepția zilei de 15 august, zi liberă.  Cererile pot fi depuse până la ora 1200 în data de 18.08.2022. 


Preţul de pornire la licitaţie este de 199 lei/an, pentru persoane fizice la nivelul anului 2022. Taxa obținută în urma licitației cu strigare va fi menținută în fiecare an, iar la aceasta se va adăuga și eventualul coeficient de indexare aplicat la taxa de bază anuală. 


Licitația se va desfăşura în sala de şedinţe de la sediul „ Casa Cărţii ”- mezanin. Pentru evitarea aglomerației și eficientizarea procedurii, persoanele care locuiesc în perimetrul: B-dul. G. Enescu – B-dul. M. Eminescu – N. Iorga – Viilor - Mihail Kogălniceanu, Patriarh Teoctist Arapaṣu (zona ANL Bucovina), specificate deja mai sus în text ca străzi, având un număr mai mare de locuri la dispoziție, sunt invitate să se prezinte în prima parte a programului, la ora 900, urmând ca persoanele înscrise pentru a doua porțiune să se prezinte la ora 12:00.


Durata de rezervare este până la 31 decembrie 2022, cu posibilitate de prelungire, anual. 


Pot depune cereri de înscriere persoanele fizice care locuiesc în raza parcării, deţin autovehicul proprietate personală, în leasing sau preluat în comodat de la firme sau alte persoane fizice și pot opta pentru un singur loc dintre cele disponibile. 


Pe site-ul oficial al Primăriei municipiului Botoșani www.primariabt.ro găsiți atașate hărțile folosite, în care locurile scoase la licitație sunt notate în culoarea roșie, cele neplătite pentru anul 2022, și culoarea verde cele disponibilizate urmare a deciziei Consiliului Local de a retrage fiecare al doilea loc deținut până acum pentru un singur apartament, persoanele care l-au deținut având permisiunea să participe la licitație pentru redobândire. 


Pentru înscriere vor fi prezentate, în original și în copie, următoarele documente: cartea de identitate (buletin) și, după caz, actul de vânzare-cumpărare a apartamentului, certificatul de înmatriculare al mașinii și, după caz, contractul de comodat sau de leasing. Taxa de participare la licitaţie este de 10 lei. 


Având în vedere că întârzierea semnificativă pe care am resimțit-o cu toții anul acesta se datorează implementării unei noi aplicații informatice, menită să simplifice modalitatea de lucru pe viitor, apelăm în continuare la dumneavoastră pentru înțelegerea fenomenului și disponibilitatea în vederea găsirii de soluții în cazul în care se vor constata erori pe parcursul procedurii. 
Pentru relaţii suplimentare, vă puteţi adresa Serviciului Patrimoniu ( Casa Cărţii ) telefon 0372316757. 


Plata se va face din contul nostru 26960201203372882, deschis la Trezoreria Botoşani.   

 

        Primar                                                 Secretar general

Cosmin Ionuț ANDREI                                      Ioan Apostu     
 

Ce îți dorești de la rimelul tău? Iată cum să îl alegi pe cel mai potrivit pentru tine
(P) Rimelul sau mascara este nelipsit din trusa de machiaj a oricărei femei. Indiferent de tipul machiajului, o mascara, îți oferă mereu, un aspect cu totul diferit, chiar și atunci când machiajul tău este foarte natural sau pur și simplu alegi să nu te folosești și de alte produse. 
Un nou ansamblu UNIQUE Residence reprezentativ pentru standardele de siguranță, în str. Victoriei, la două minute de Piața Mare
(P) Noile apartamente Made To Measure UNIQUE Residence Victoriei, la un nivel superior de siguranță, peste standardele normativelor în vigoare
Primăria caută mămici / Medicii cu suflet mare / Conac batjocorit / Ministrul Budăi a anunțat bugetarii care pleacă acasă
Gândurile tuturor se îndreaptă către bătrânica din Coștiugeni căreia i-a ars casa, mai puțin o icoană la care se ruga.
Casa unei femei din Botoșani a ars ca o torță, singura salvată a fost o icoană: A rămas aproape intactăFOTO
O botoșăneancă a rămas fără casă după ce locuința i s-a aprins în totalitate, de la o lumânare aprinsă probabil pentru ca rugăciunile să îi fie auzite.
Plângere prealabilă depusă de USR la calendarul privitor la finanțările nerambursabile ale Primăriei
Raluca Curelariu, consilier local ales pe listele Uniunii Salvați România – Filiala Botoșani contestă procedura de licitație la finanțările nerambursabile acordate de Primăria Botoșani.
O tânără de doar 30 de ani pilotează avioane cu care circulă și botoșăneni – GALERIE FOTO
Teodora Grama este o femeie copilot care din anul 2017 lucrează în acest domeniu. Are peste 3.000 de ore de zbor, ajungând în Iași, dar și în cele mai importante orașe din Europa. Spune că de mică și-a dorit să lucreze în aviație și că își dorește să devină comandant. 
FAZA ZILEI: Un director de CJ și-a organizat singur un concurs și l-a picat
Nici concursurile organizate după chipul și asemănarea candidatului nu mai sunt ce au fost odată. 
Filmul complet al imobilizării tânărului drogat, care a atacat mașina de Poliție: Nu mă injectați, ajutor!VIDEO
Imaginile petrecute în după amiaza zilei de 10 august în zona Bazarului din municipiul Botoșani au strâns o sumedenie de privitori.Inclusiv un taximetrist care a coborât alături de client și a oprit cursa „pentru a vedea circul”.
Nenorocire de la o lumânare: Casa unei bătrâne s-a făcut scrum - FOTOGALERIE
Femeia de aproape 90 de ani nu se afla în casă atunci când a izbucnit focul, un nepot fiind cel care a dat alarma.
Producția filmată la Botoșani, premieră MONDIALĂ la Festivalul de la Sarajevo
Filmul a fost realizat la Botoșani și spune povestea unui polițist din mediul rural, un sat în care corupția devine regulă.
Trei comune din Botoșani cu ZERO cazuri – SITUAȚIA îmbolnăvirilor din ultimele 24 de ore
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația îmbolnăvirilor din ultimele ore.
Un hoț s-a plâns că îi este rău, apoi i-a furat unei femei toți banii
Peste 5.000 de lei a sustras bărbatul din casa unei botoșănence.
ASTĂZI: Tânăr de 19 ani, beat la volan și cu permisul suspendat
Botoșăneanul a fost depistat la un control de rutină al polițiștilor.
20 de trenuri electrice achiziționate pentru trasee din România! Niciunul nu ajunge la Botoșani
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat o nouă licitaţie pentru 20 de trenuri electrice de lung parcurs.
Șase medalii în prima zi: Școala botoșăneană de haltere și-a reconfirmat valoarea – GALERIE FOTO
Două medalii de aur, una de argint şi trei de bronz au obținut Gabriela și Ioana în prima zi a Campionatelor Europene de haltere din Polonia.
Tânărul care a spart geamul unei mașini de poliție și a rănit un polițist a fost REȚINUT
Incidentul s-a produs miercuri, în zona centrală a municipiului Botoșani.
A crescut numărul ucrainenilor care tranzitează Botoșaniul, tot mai puțini în centrele de refugiați din județ
În această dimineață, la ora 8.00, doar 5 cetățeni mai erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani.
Bombă în cazul șoferiței care a ucis patru muncitori, printre care și un botoșănean: CE au decis procurorii
Patru morți și trei răniți este bilanțul tragediei din luna iunie, printre cei care și-au pierdut viața fiind și un muncitor botoșănean. Cu toate acestea, femeia de 39 de ani susține în continuare că este nevinovată.
Preot din Botoșani, la înmormântarea marelui poet patriot Vasile Tărâțeanu: L-am depus în glia strămoșească în așteptarea Învierii pe acest om minunat GALERIE FOTO
A fost o zi tristă pentru întreaga românitate. La Cernăuți a fost condus pe ultimul drum unul dintre cei mai mari apărători ai limbii române. Vasile Tărâțeanu a fost nu doar un patriot adevărat, ci și un luptător pentru drepturile românilor de pretutindeni.
A ucis un om pentru niște sticle cu bere, botoșănean de 23 de ani acuzat de omor și tâlhărie
Crima s-a produs la o fermă, în toiul nopții.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Și din partea noastră, și din partea autorităților, se poate mai mult. Aș fi vrut, de exemplu, pentru acest proiect cu campania gratuită să-mi strângă și mie mâna un oficial. Sau cineva. Să-mi zică: bravo că ai făcut ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9090 lei
USD
Dolarul SUA
4.7494 lei
CHF
Francul elveţian
5.0470 lei
GBP
Lira sterlină
5.8036 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5814 lei
XAU
Gramul de aur
273.2231 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2485 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2442 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3726 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7215 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2016 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6598 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.2 o C
Dorohoi
16.9 o C
Bucecea
17.9 o C
Darabani
16.2 o C
Saveni
17.1 o C
Ştefăneşti
22.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.