Adulţii au rămas încarceraţi, în timp ce cei trei copii au fost aruncaţi din maşină, pe şosea.
Tragedia s-a produs după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 1 (E60), în judeţul Bihor.
Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 14.00, pe DN 1 (E60), în localitatea Uileacu de Criş, unde un autoturism înmatriculat în Botoșani, în care se aflau cinci persoane, între care trei copii, s-a răsturnat, notează news.ro.
Ajunse la locul accidentului, echipele de salvare au găsit un bărbat decedat, o femeie aflată în cod galben medical şi trei copii, dintre care unul este decedat, altul este în stare foarte gravă şi al treilea în cod verde medical.
La locul accidentului au fost trimise mai multe ambulanţe, dar şi elicopterul SMURD.
Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul a avut loc în condiţiile în care autoturismul s-a răsturnat pe şosea. Şoferul şi pasagerul dreapta au fost încarceraţi, iar trei copii au fost proiectaţi pe carosabil. Traficul este întrerupt pe ambele sensuri, estimându-se reluarea normală a circulaţiei în 60 de minute.
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024