Ştiri
ALDE Botoșani: Țurcanu vrea UNIREA partidelor de Opoziţie!

În conjunctura în care se află acum România, în acest moment este clar că o unificare a partidelor de opoziție este mai oportună ca oricând pentru a contrabalansa hemoragia electorală de care suferă principalul partid de dreapta, pe fondul luptelor interne.

Pe acest fundal, o colaborare cu PMP sau Pro România este nu doar de bun augur ci si necesară! Cu Pro România am mai colaborat, cu intenția clară de a fuziona, fuziune nevalidată de electorat din păcate, si, atâta vreme cât electoratul nu a validat-o, era firesc ca ea să se oprească. Putem colabora, putem discuta, și acest lucru este facilitat și de faptul că suntem în opoziție sau mai ales de faptul că nu suntem în înaltul tribunei, nu suntem jucători importanți în acest moment pe scena politică. Suntem în devenire importanți! În opoziție, colaborarea e mai facilă decât la putere, dezideratele sunt mai pure, mai înalte, nefiind întinate de lupta pentru fotolii ministeriale, de lupta pentru putere.

 

Aș vrea să analizați ALDE şi PMP după congresele pe care ambele partide le-au avut! Ambele, după 2020, an dezastruos din punct de vedere electoral, s-au regrupat, au conduceri noi, legiferate! Nu am auzit ca Traian Băsescu să interfereze cu actul de decizie din PMP și vă garantez că la ALDE nu interferează nimeni cu deciziile noastre. Suntem într-un nou capitol al vieții noastre politice!

 

ALDE se află în plin proces de reorganizare a partidului. După congresul din  aprilie, în care a fost aleasă o nouă conducere, în frunte cu d-nul Daniel Olteanu, am plecat la reconstrucția partidului, axându-ne pe două lucruri la care ținem foarte mult.

 

În primul rând principiul meritocrației.

 

Propunerea D-lui OLTEANU  pentru funcția de președinte a venit la sugestia colegilor, deoarece filiala ALDE Vaslui, sub conducerea d-lui președinte Olteanu a obținut cele mai bune rezultate la ultimele alegeri, și,  nu pot să nu amintesc și nu am voie să nu spun acest lucru: dacă efortul pe care el și alți colegi care au performat ar fi fost replicat la nivelul întregului partid, astăzi am fi fost partid parlamentar. Eu niciodată nu am ratat pragul parlamentar!

 

Un al doilea lucru la care ținem foarte mult este conducerea de echipă. Pentru că astăzi vedem cu toții că după 30 de ani de la Revoluție, 30 de ani de reforme care ar fi trebuit să ne învețe ce este democrația participativă, reforme care nu știm dacă au început vreodată, am constatat cu toții că am fost mai degrabă într-o criză permanentă, mai ales o criză de lideri. De aceea credem că în acest moment, un moment al schimbărilor, pe fondul faptului că suntem o echipă, dispusă să colaboreze, să se întărească și mai ales să se sacrifice în vederea păstrării electoratului de dreapta, orice discuție despre eventuale colaborări, fuziuni chiar, trebuie imediat analizată, dezbătută și dacă va fi benefică societății, pusă imediat în practică.

 

(Comunicat Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Răzbunare în Parcul Tineretului: Un botoșănean și-a găsit mașina cu toate cauciucurile distruse - GALERIE FOTO
Polițiștii criminaliști au ajuns în urmă cu scurt timp în cartierul Parcul Tineretului din municipiul Botoșani.
Așteptat la aeroport de polițiști, condus direct în penitenciarul din Botoșani
Bărbatul a fost ridicat de polițiști de pe Aeroportul din Suceava, unde venise cu o cursă de Londra.
Primele imagini cu Reghe și iubita plecată din Botoșani, Prodanca scoasă din sărite – FOTOGALERIE
Cei doi trăiesc o poveste de dragoste, iar tânăra cu părinţi botoşăneni urmează să îl facă tătic a treia oară pe antrenorul Universităţii Craiova.
”O mică surpriză” pentru un botoșănean: Tipic să te bucuri de răul altuia, să pățiți la fel - FOTO
Mașina unui botoșănean a devenit ținta glumelor pe rețelele de socializare.
Jandarmii de la Bacău vor asigura măsurile de ordine la meciul FC Botoșani – FC Voluntari
Partida se va disputa astăzi,  28 noiembrie, pe stadionul municipal din localitate, cu începere de la ora 17.30.
Minivacanță liniștită pentru botoșăneni: Incidența în continuă scădere în județ, SITUAȚIA de duminică
Direcția de Sănătate Publică Botoșani a transmis situația cazurilor noi de infectare, pentru ultimele 24 de ore.
Scriitori botoșăneni dincolo de Styx: Ion Murgeanu, un poet al ”inspirației năvalnice”
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică, un nou proiect intitulat Scriitori botoșăneni dincolo de Styx. Astăzi este despre Ion Murgeanu.
Botoșăneanul care a îmbinat arta în business şi a dus salonul de coafură la 30.000 euro în 2020 – FOTO
A ales această meserie ca o soluție de moment după terminarea liceului, când nu avea nici cea mai mică idee încotro vrea să se îndrepte. A fost talentat, a învățat mult, a muncit și mai mult și a deprins tehnica de la unul dintre cei mai buni.
150.000 de teste rapide au ajuns în școlile și grădinițele din Botoșani – GALERIE FOTO
Distribuirea către elevi se va realiza la finalul săptămânii viitoare.
Loading...
DOLIU în educație: Va rămâne în amintirea noastră ca un dascăl inimos, implicat, dedicat școlii
S-a stins din viață un dascăl care a educat generații de elevi.
Prima zi din vacanța: între gafele aleșilor, veștile bune pentru microbiști & patrioți și gardurile coborâte la hipermarket. Bonus: AUR l-a scos pe Harap-Alb
Prima zi din vacanța prilejuită de Ziua Națională a României (minivacanță parcă este prea puțin spus pentru cinci zile libere la bugetari) a fost una cu evenimente mai în toate domeniile.
Podiumul campionatului de juniori U 15, ocupat de echipe din afara municipiului, prima formație din Botoșani aduce copii de la sate
Campionatului Județean de Fotbal, categoria U 15, a ajuns la jumătatea întrecerii. Cele șapte cluburi participante au terminat pe 13 noiembrie turul competiției.
Echipa de handbal a orașului a răsturnat Pietricica și este aproape de barajul de calificare în Liga Zimbrilor
CSM Botoșani a primit sâmbătă la amiază vizita echipei nou înființate HC Pietricica Neamț, un meci care a făcut o bună propagandă sportului cu mingea mică, înscriindu-se nu mai puțin de 73 de goluri.
Cum să atragi pozitivitatea și abundența în viața ta: idei care să te inspire
(P) Legea atractiei a devenit din ce in ce mai populara in intreaga lume, iar milioane de oameni folosesc diverse tehnici si metode in stilul lor de viata pentru a atrage lucruri pozitive si abundenta. Acest lucru nu are nicio legatura cu magia sau cu credinta, ci este pur si simplu vorba de a adopta un stil de viata in care exista deschidere catre schimbari frumoase si pozitive.
Loading...
SEARA ACEASTA: Adolescentă rănită într-un accident, a fost transportată de urgență la spital – FOTOGALERIE
O adolescentă, în vârstă de 16 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după mașină în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe drumul care leagă localitățile Trușești și Buhăceni.
2022 începe la Botoșani cu un mare bal în care au acces doar vaccinații
În preajma Zilei Naționale a României, Guvernul abia instalat a renunțat la o parte a restricțiilor, iar Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis dorește să reia tradiția organizării Balului Fermierului.
Mobilizare în Poliție pentru minivacanță, 150 de cadre ale MAI trimise zilnic pe teren
În minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani sunt prezenți în teren și acționează pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și limitarea efectelor pandemiei, anunță Inspectoratul de Poliție Județean.
FC Botoșani – FC Voluntari se dispută cu public, clubul pune bilete la vânzare
Echipa fanion a județului va disputa cu spectatori meciul de mâine, de pe Stadionul Municipal, cu FC Voluntari. Aceasta după ce Executivul a adoptat HG 1.238/26.11.2021 prin care se ridică o parte a restricțiilor.
Scad în continuare îmbolnăvirile, Botoșani are doar 1,1% din cazurile întregii țări
Direcția de Sănătate Publică a anunțat sâmbătă că în ultimele 24 de ore s-au descoperit 19 noi îmbolnăviri în întreg județul.
S-a schimbat modificarea: Poate participa toată lumea la manifestările în aer liber de 1 Decembrie – DOCUMENT
Guvernul a adoptat vineri un act normativ prin care modifică HG 1.183/2021 privind prelungirea stării de alertă și măsurile care se aplică pe perioada acesteia pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Sondaj
Sunteți de acord cu accesarea de către Primăria Botoșani a unui credit de 13 milioane de euro pentru cofinanțarea proiectului european privind refacerea căii de rulare și cumpărarea unor tramvaie noi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În programul de Guvernare am zis că în 120 de zile o să anunțăm calendarul pentru pensii. Nu mi-am permis să dau speranțe pe care nu pot să le îndeplinesc. Acei 200 de lei se vor acorda. Acel sprijin pentru pensiile mici, de ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9491 lei
USD
Dolarul SUA
4.3869 lei
CHF
Francul elveţian
4.7398 lei
GBP
Lira sterlină
5.8407 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8469 lei
XAU
Gramul de aur
255.1246 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3444 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1289 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4377 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1929 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
9.6 o C
Dorohoi
9.7 o C
Bucecea
8.9 o C
Darabani
5.2 o C
Saveni
10.1 o C
Ştefăneşti
8.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.