20 de fermieri din Botoșani, Suceava, Iași și Vaslui s-au reunit și, după un an, au început producţia în fabrica de fructe deshidratate.
Cooperativa Nucul de Aur din Suceava, cu sediul în Suceava, formată din 20 de producători de fructe şi legume din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani şi Vaslui, a finalizat investiţia de 5,8 mil. lei într-o fabrică de fructe deshidratate, finanţată din fonduri europene şi un credit bancar.
„Am început anul trecut, iar la un an distanţă am deschis fabrica. Momentan, am dat drumul la linia de spălare şi deshidratare a prunelor, iar din luna decembrie vom deshidrata şi mere. Începând cu anul viitor vom deshidrata şi cireşe, vişine sau caise, inclusiv roşii, în funcţie de sezon”,
reprezentanţii cooperativei Nucul de Aur.
Potrivit calculelor zf.ro, Cooperativa Nucul de Aur a atras fonduri europene în valoare de 4,1 milioane de lei, ceea ce a reprezentat 70% din investiţie, iar restul sumei a fost contractată de membri cooperatori printr-un credit de la CEC Bank, fiind de circa 1,7 milioane de lei.
(Foto: zf.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au împânzit străzile din Dorohoi: Vitezomani AMENDAȚI pe capete
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Iftime exultă după ce a bătut ”câinii roșii”: A apărut acest miracol de copil
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Comunele sărace din Botoșani: Primăriile, dependente de sumele primite de la Guvern
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Dan Șlincu: Șapte oferte pentru construirea noului pod peste Siret de la Vârfu Câmpului
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024