Ştiri
ACUM: George Simion de la AUR așteptat în curtea unei biserici, preotul e izolat – FOTOGALERIE

Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor este așteptat în acesta clipe în curtea Bisericii Sfântul Vasile cel Mare de lângă Spitalul Mavromati.

Încă la Dorohoi

 

George Simion se află într-un turneu prin județ și ar fi trebuit să ajungă la lăcașul de cult la ora 11:00.


Doar că așa cum se întâmplă cu o mulțime de demnitari veniți din București, nici liderul AUR nu a respectat programul inițial.


În jurul orei 10:40, unii membri ai partidului au contactat delegația aflată la Dorohoi, de unde li s-a comunicat că întreaga caravană încă nu s-a pornit din al doilea municipiu al județului.


Iar acest lucru a produs nemulțumiri în rândul unor organizatori de la Botoșani, care s-au plâns că nu mai pot ține oamenii în frig prea mult timp, mai ales că Sfânta Liturghie s-a terminat.

 

Preotul de pe afișul AUR a intrat în izolare

 


Unii membri și simpatizanți au primit vin fiert și anafură din partea lăcașului de cult.


Botoșăneanul l-a contactat pe Petru Chirvase, preot paroh al Bisericii Sfântul Vasile cel Mare, încă din timpul săptămânii, însă cu toate că numele său apărea pe afișul online distribuit de AUR, părintele susținea că nu este implicat în acțiunea politică și că, oricum, el se află în izolare pentru că s-ar fi infectat.


Preotul Chirvase a participat în toamnă la un miting AUR desfășurat în Piața Revoluției din Botoșani.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Profesor de la AT Laurian la mitingul antivaccin: Pot să ducă chiar la război civil / Vor ajunge să realizeze lagăre / Erau acele practici ale vânzării și cumpărării de negri VIDEO & GALERIE FOTO
Zeci de botoșăneni cu steaguri și pancarte au PROTESTAT în Piața Revoluției: NU ucideți democrația

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
RAZII în miez de noapte în barurile și cluburile din municipiu, polițiștii și jandarmii au descins în zonele ”fierbinți”
Acțiunea polițiștilor s-a derulat în zona cluburilor din municipiul Botoșani.
Polițiștii botoșăneni, întâlnire cu elevii de clasa întâi – FOTO
În cadrul Programului educaţional naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală, poliţiştii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii au desfașurat activităţi de informare în vederea reducerii riscului de victimizare la nivelul Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare Botoșani, a Școlii Gimnaziale Sf. Maria Botoșani și a Școlii Gimnaziale nr. 13 Botoșani.
ACCIDENT: Maşină răsturnată în şanţ, şoferiţa avea alcoolemie peste 1
Poliţiştii au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident, la volan aflându-se femeia de 49 de ani.
A înjunghiat doi bărbați: Femeia va sta mai bine de 11 ani în pușcărie
Prima dată, victima a fost un bărbat din județul Botoșani.
IPS Teofan a slujit la o mănăstire din Botoșani, starețul a fost hirotesit arhimandrit – FOTO&VIDEO
Sâmbătă, 18 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cozancea.
PERCHEZIȚII: Braconieri lăsați fără ambarcațiuni gonflabile și 14 plase de pescuit – FOTO&VIDEO
Peste un kilometru de plasă monofilament a fost confiscată de polițiști, în urma unei percheziții.
La doar 18 ani a rămas fără picior, Vlad Plăcintă face un apel dureros: Să fim noi cei care înțelegem suferința! - FOTO
La doar 18 ani a rămas fără piciorul drept. Cancerul nu i-a furat doar piciorul, ci și copilăria.
Titlul Antreprenorul anului 2022 în România, câștigat de un om de afaceri cu ​business în Botoșani
Antreprenorul a concurat pentru marele titlu alături de alți 56 de lideri de business.
Memorialul Ipotești duce poezia în mijloacele de transport și în stradă
În localurile din Botoșani, în spațiile publice, pe băncile parcului Eminescu, în Mall și în alte locuri, botoșănenii vor descoperi și vor putea citi texte tipărite.
În acest weekend trecem la ora de vară, avem și cea mai scurtă zi
Pentru că se schimbă ora, duminică devine cea mai scurtă zi din 2023.
RĂSPUNS la întrebarea ”ce ar trebui să facă un deținător de poliță RCA la Euroins?”: Mai prudent, mai atent
Cei care dețin polițe RCA la Euroins trebuie „să belească bine ochii” când conduc, să nu lovească pe alții, să nu păgubească pe alții.
Înscrieri pentru o carieră militară: UNDE se organizează concurs și etapele de recrutare
Termenul limită de înscriere este de 24 martie 2023 orele 16.00.
La un pas de dezastru, din cauza coșului de fum – FOTOGALERIE
Incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat termic.
Bisericuţa „călătoare“ din Botoșani: Mutată iarna, cu opt sănii trase de boi, după ce a fost devastată de hoți
Biserica a stat, la început, sub ocrotirea “Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, ulterior primind un nou hram, cel al “Sfântului Ierarh Nicolae”, făcătorul de minuni.
Anunț OFICIAL al ministrului Budăi: Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare în România
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat ce se întâmplă cu vârsta de pensionare, un subiect extrem de sensibil în România.
Muniție găsită în pădurea Ipotești de o ”căutătoare de comori” - FOTOGALERIE
Elementul de muniție a fost ridicat și transportat în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.
Salvator în uniformă: Așa am fost învățat de acasă, să am grijă de oameni, să sar să ajut, nu pot sta cu mâinile în sân
Mădălin și Ioan sunt îngerii unui bărbat de 39 de ani, ce a vrut să se arunce pe geam de la etajul șase al Spitalului Județean Botoșani. Cei doi l-au întors de pe drumul morții într-o fracțiune de secundă.
Creștinii din Botoșani, așteptați sâmbătă la Marșul pentru Viață: PROGRAMUL și traseele anunțate
Marșul pentru Viață este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției.
Seceta se instalează în județul Botoșani: Este zona cea mai deficitară, penultimul nivel de gravitate!
Odată cu creșterea temperaturilor și lipsa precipitațiilor, rezervele de apă din sol încep să scadă tot mai accelerat.
Elevă din Botoșani, pe podium la concursul de preparate tradiţionale cu un ”produs unicat”: Bunica mea a fost ultima care mai ştia să prepare!
Peste 90 de elevi şi studenţi din Botoșani, Suceava, Iaşi, Bacău şi Călăraşi au participat la un concurs de preparate tradiționale organizat la Iași de Facultatea de Inginerie a Resurselor Animale şi Alimentare (FIRAA).
De când Biserica ajunge să joace un rol de pion pentru a catapulta un partid politic din punct de vedere electoral? Încotro ne îndreptăm? Pr. Chirvase reprezintă o mare dezamăgire pentru mine - și o spun cu regret, fiind un om pe care chiar îl apreciam pentru eforturile depuse în comunitatea locală. Este a doua oară când permite acestor panglicari să se folosească de dânsul și de Instituția Bisericii din evidentul motiv de a-i sprijini să se mai cațere pe vulnerabilitățile educative, emoționale și materiale ale unei părți a populației pentru a capitaliza electoral. Totul într-un moment al istoriei în care nu credeam că țara aceasta se poate îndrepta către un declin politic mai evident. Dar iată că se poate.
24 ianuarie 2022, 13:47
Cine a dat voie la pochi sa faca biserici in curtile spitalelor?Am auzit ca au patruns si in spitale pochii
23 ianuarie 2022, 11:51
Sondaj
Scapă FC Botoșani de retrogradare sezonul acesta?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„De obicei nu am emoții la tipul acesta de întâlniri. Dar astăzi am emoții pentru că sunt acasă. Eu sunt tot din Botoșani, aici m-am născut, aici am învățat, la Școala nr. 11 de pe Calea Națională și apoi la Colegiul AT ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9219 lei
USD
Dolarul SUA
4.6021 lei
CHF
Francul elveţian
4.9593 lei
GBP
Lira sterlină
5.6180 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5035 lei
XAU
Gramul de aur
292.9991 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2485 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2327 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0799 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3593 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2051 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6612 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16.2 o C
Dorohoi
13.4 o C
Bucecea
13.3 o C
Darabani
12.9 o C
Saveni
15.5 o C
Ştefăneşti
16.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.