Ştiri
Actriță din Botoșani NOMINALIZATĂ la Premiile Galei UNITER 2021 - FOTOGALERIE

Actrița Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani a fost nominalizată la una dintre cele mai importante categorii ale competiției.

Pentru a XXIX-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki.

 

Potrivit UNITER, spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020.

 

La categoria Cea mai bună actriţă în rol principal o regăsim pe Alexandra Vicol, actriță a Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani.

 

Cele trei actrițe care intră în cursa pentru acest important premiu sunt:

 

-Eliza Noemi Judeu pentru rolul Tiadora din spectacolul „Tiadora”, după Maria Manolescu Borșa, regia Sorin Militaru, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
-Emőke Kató pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca
-Alexandra Vicol pentru rolul Fundă din spectacolul ”Portugalia” de Zoltán Egressy, regia Vladimir Anton, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

 

Premiera spectacolului ”Portugalia”, de Zoltan Egressy, a avut loc la începutul lunii februarie 2020.

 

În producția regizată de Vladimir Anton, cu Răzvan Amitroaei ca asistent regie, Victoria Bucun, care semnează coregrafia, și Gelu Rîșca în calitate de scenograf, alături de Alexandra Vicol (Fundă) au mai interpretat Răzvan Amitroaei (Poreclă), Gheorghe Frunză (Cârciumar), Sorin  Ciofu (Sfeclă), Alexandru Dobynciuc (Preot), Bogdan  Muncaciu (Clamă), Gina Pătrașcu – Zamfirache (Femeia), Valentin  Popa (Satana) și Alexandra Acălfoae (Soție).

 

Alexandra Vicol, în rolul Fundă, visează o iubire mare, adevărată, care să o scoată din ordinarul zilelor, din atmosfera anostă a cârciumii în care este nevoită să suporte avansurile zilnice ale lui Sfeclă.  O cronică a spectacolului aici 

 

Născută în Botoșani, Alexandra Vicol a fost membră a Atelierului de Teatru (coordonat de Lenuș Moraru și Gelu Rîșca) din cadrul Colegiului Național ”Mihai Eminescu”. După ce a absolvit studiile de specialitate, Alexandra Vicol a revenit la Botoșani, pentru a juca pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, unde a interpretat numeroase roluri.

 

(Foto: Imagini din spectacolul ”Portugalia” de Zoltán Egressy, regia Vladimir Anton)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
PREMIERĂ în sală: Teatrul ”Mihai Eminescu” invită publicul la spectacol
PREMIERĂ teatrală la Botoșani: Un spectacol pentru suflet, pentru bucuria amintirii și pentru melancolia prezentului

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșănean beat mangă și FĂRĂ permis prins la volan, polițiștii l-au REȚINUT
Oamenii legii l-au reținut pe șofer și continuă cercetările în acest caz.
Ploi puține anunțate de meteorologi: PROGNOZA pentru următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele 2 săptămâni. Specialiștii au anunțat când se instalează frigul în România, dar și dacă vom mai avea parte de zile călduroase în luna octombrie.
Botoșaniul, în topul celor mai neatractive județe: CLASAMENTUL  
Botoșaniul se află printre județele cu cel mai mic procent al populației nou-venite.
Botoșănenii așteptați în weekend la „Ziua Recoltei”: UNDE va avea loc
Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești va fi marcată și în acest an la Botoșani.
Dosar penal pentru un șofer din Botoșani care și-a făcut de cap pe la vecini
Polițiștii l-au oprit pentru un control de rutină.
Un escroc care s-a dat drept preot a ajuns după gratii, a făcut victime și la Botoșani
Escrocii sunt inventivi și găsesc mereu metode să păcălească oamenii. Urmăresc să facă rost de bani rapid și profită de naivitatea victimelor.
„Fii și tu erou! Mergi cu autobuzul!” Primăria Botoșani și Eltrans desfășoară un proiect inedit pentru copii
Un nou proiect inovator "Fii și tu erou! Mergi cu autobuzul" va debuta curând, în Botoșani, aducând cu el o valoare educativă semnificativă pentru copiii din clasele 1-4, proiectul fiind conceput pentru toate școlile de pe raza municipiului.
Copilărie furată de o boală cruntă: Ajutați o mamă disperată să nu-și piardă băiețelul - E toată viața mea!
Pe un pat de spital, o mamă singură își veghează pruncul bolnav de cancer și se roagă neîncetat pentru o minune. La doar 4 ani Alexandru știe ce înseamnă suferința, durerea, tristețea, dar cel mai mult îl îngrijorează lacrimile de pe obrazul mamei sale.
ACUM: „Vocea” Poliției Botoșani se aude la Botoșăneanul TV într-o ediție despre siguranță – VIDEO&FOTO
Este „vocea” Poliției din Botoșani și puntea de legătură dintre forțele de ordine sau intervenție și public.
Program nou de lucru la o secție a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu'
Noul program este valabil începând cu luna octombrie.
Nicio zi fără Londra! ORARUL de iarnă al zborurilor de pe Aeroportul Suceava
Puține noutăți în ceea ce privește cursele de pe Aeroportul Suceava.
Liber la visare: Fără victorie în 11 etape, Iftime trage nădejde ca Botoșaniul să bată FCSB - Poate câștigăm acum
 FC Botoșani traversează o perioadă foarte complicată, fiind singura echipă din Liga 1 care nu a bifat până acum nici măcar o victorie.
Părinții lui Denis sunt copleșiți de durere și fac mărturisiri sfâșietoare: El își dorea motor să-și plimbe iubita
Denis locuia de ani buni cu părinţii săi în Franţa, iar în urmă cu două luni se întorsese în ţară.
Tânăr oprit de jandarmi pe Primăverii: CE avea ascuns în portofel
Comportamentul ezitant al unui tânăr care traversa strada Primăverii din municipiul Botoșani a atras atenția unui echipaj de jandarmerie.
Iulius Mall Suceava îți face studenția mai frumoasă: E timpul pentru „Back to college”!
Toamna se numără amintirile din timpul vacanței, emoțiile trăite cu intensitate și zilele de libertate petrecute alături de gașca de prieteni. Iulius Mall Suceava te invită să faci parte din tabloul regăsirii și îţi vine în întâmpinare cu un kit de bun venit, plin cu surprize.
Te căsătorești? Iată câteva sfaturi pentru planificarea unui eveniment reușit
(P) Dacă urmează să te căsătorești în curând și vrei să ai un eveniment cu adevărat reușit, iată câteva sfaturi pe care să le urmezi pentru a te bucura la maxim de această zi.
GATA lucrările pe strada Sucevei, primarul Cosmin Andrei: Oferim condiții mult mai bune de circulație GALERIE FOTO
Reabilitarea străzii Sucevei a fost finalizată, au transmis reprezentanții Primăriei Botoșani. 
O nouă ediție a Congresului profesiei contabile din România
Distrugerea creativă și tsunamiul digital din economie aduc schimbări fundamentale și provocări importante la nivelul mediului de afaceri, remodelează profesiile. Profesioniștii contabili sunt, cu siguranță, parte a soluției.
Doi tineri găsiți cu droguri în buzunar la Zilele municipiului Dorohoi
S-a întâmplat sâmbătă seară.
Tânără amendată cu 50.000 de lei după o bișniță cu țigări în piață, captură „impresionantă” ascunsă în mașină
Jandarmii au găsit în mașina femeii peste 400 de pachete de țigări.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
La mare, am luat struguri de pe marginea drumului. M-am lăsat păcălit. M-am lăsat păcălit. Știam că mă păcălește” Vasile Trofinov, șeful Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) Botoșani.& ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9745 lei
USD
Dolarul SUA
4.7430 lei
CHF
Francul elveţian
5.1499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7323 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1651 lei
XAU
Gramul de aur
278.5272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2589 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2860 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9934 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4556 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2033 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6670 lei
Vremea
astăzi
Botosani
24.2 o C
Dorohoi
24.4 o C
Bucecea
22.5 o C
Darabani
22.4 o C
Saveni
25.1 o C
Ştefăneşti
23.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.