Cei doi tineri au scăpat ca printr-o minune din cumplitul accident rutier care a avut loc noaptea trecută.
Doi tineri, în vârstă de 20 și 24 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, noaptea trecută, în Zona Industrială a municipiului Botoşani.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și două ambulanțe SAJ.
Mașina avariată a fost preluată de utilajul SOS Savencu.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024