Liste de așteptare pentru CT și RMN, medic de la Botoșani: Profesioniștii sunt puțini

În fiecare an pe 8 noiembrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Radiologiei. Prilej pentru care la Direcția de Sănătate Publică (DSP) a avut loc o conferință cu tema „Imagistica Sportivă“.

 

Potrivit medicului Cornel Saradan obiectivele campaniei sunt creşterea nivelului de informare a populaţiei cu privire la rolul radiologiei şi a imagisticii în cadrul unor îngrijiri de sănătate sigure, precum şi îmbunătăţirea înţelegerii poziţiei pe care medicii şi tehnicienii radiologi îl ocupă în procesul de acordare a îngrijirilor de sănătate.

 

La conferință a luat parte și Alin Dohotariu, medic specialist radiologie și imagistică medicală care activează în cadrul laboratorului de la Spitalul de Recuperare „Sf Gheorghe”.

 

Cert este că și la Botoșani se fac astfel de explorări mai ales că unitățile medicale sunt dotate cu RMN și Computer Tomograf.

 

„Baza investigațiilor rămâne radiografia, acum cu introducerea aparaturii noi se face și Computer Tomografie, cel puțin pe partea de Urgențe este obligatoriu să avem Computer Tomograf că altfel e cam greu de efectuat actul medical”,

Alin Dohotariu, medic specialist Laborator Radiologie și Imagistică Medicală

 

Din păcate însă la nivelul județului listele de așteptare sunt foarte mari.

 

„Listele sunt mari pentru că profesioniștii sunt puțini și implică o etapă lungă de specializare. După finalizarea rezidențiatului sunt necesare niște examene care se dau pentru a obține competența în computer tomografie și rezonanță magnetică”,

Alin Dohotariu, medic specialist Laboratorul de Imagistică Medicală

 

Alin Dohotariu este singurul medic care activează în cadrul laboratorului.  

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025