O nouă tragedie în lumea sportului!
Handbalista Roxana Moise a decedat la doar 39 de ani, după ce a avut mari probleme de sănătate.
Aceasta a lăsat în urmă trei copii și „o comunitate întreagă care o iubea”, după cum scriu cei de la Vocea Vâlcii.
Roxana a încetat din viață la 39 de ani, iar oamenii din Râmnicu Vâlcea regretă dispariția acesteia, mai ales că aceasta a fost și jucătoarea formației Oltchim.
După ce a renunțat la handbal, Roxana Moise a devenit cunoscută prin prezența în emisiunea Exatlon, acolo unde a făcut parte din echipa Faimoșilor.
În 2005, Roxana Moise a devenit antrenor de kangoo jumps, iar apoi și-a deschis și o sală de fitness în orașul unde a și jucat handbal de performanță.
Dumnezeu să o odihnească-n pace!