Peste 70% dintre români consideră că ţara noastră face suficiente lucruri pentru a ajuta Republica Moldova în parcursul său de integrare în Uniunea Europeană, relevă un sondaj INSCOP Research, citat de Agerpres.
Potrivit cercetării, 72,8% dintre români consideră că România face suficiente lucruri pentru a ajuta Republica Moldova în parcursul său de integrare în Uniunea Europeană (faţă de 56,3% în iulie 2015), în timp ce 16,5% sunt de părere contrarie (faţă de 29,6% în iulie 2015), iar 10,7% nu ştiu sau nu răspund.
Cred că România face suficiente lucruri pentru a ajuta Republica Moldova în parcursul său de integrare în Uniunea Europeană 69% dintre votanţii PSD, 85% dintre votanţii PNL, 79% dintre votanţii USR şi 72% dintre cei ai AUR.
Consideră că România nu face suficiente lucruri pentru a ajuta Republica Moldova în parcursul său de integrare în Uniunea Europeană: 12% dintre votanţii PSD, 9% dintre votanţii PNL, 12% dintre votanţii USR şi 22% dintre cei ai AUR.
Sondajul mai arată că 40,4% dintre respondenţi consideră că integrarea europeană a Republicii Moldova depinde mai mult de ajutorul României şi al altor state europene (faţă de 46% în iulie 2015), 50,9% cred că integrarea europeană a Republicii Moldova depinde mai mult de voinţa cetăţenilor şi politicienilor din Republica Moldova de a merge pe drumul integrării (faţă de 40,5% în iulie 2015). Ponderea non-răspunsurilor este de 8,7%.
Sursa https://www.hotnews.ro