Reprezentanții Spitalului Județean Mavromati caută soluții pentru Secția Exterioară Săveni.
Deși au fost scoase posturi de medici la concurs nu s-a înscris nimeni.
„Încercăm să asigurăm continuitatea activității acolo, dar e foarte greu de mers mai departe. Au fost scoase și posturi de medici nu s-a prezentat nimeni la concurs, din păcate. Măcar de s-ar prezenta cineva la concurs, să fie un medic, doi cu viză permanentă acolo”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
Ca atare, posturile vor fi scoase din nou la concurs. De data aceasta poate cu mai mult noroc.
„E dificil în momentul de față, se vor rescoate posturile la concurs să sperăm că totuși cineva se va prezenta , se va înscrie pe posturile respective”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
S-a luat în calcul și transformarea secției într-un Centru de Permanență, dar rămâne de văzut care va fi decizia finală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024