Pe 23 octombrie 2021 s-a desfășurat Simpozionul Transfrontalier ”Euroregiunea Prutul de Sus”- ediția a XII-a, sub egida Societății de Geografie din România, filiala Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani și parteneri de peste Prut, din Republica Moldova de la Liceului Teoretic ”Vasile Coroban” – Glodeni, Gimnaziului Criva – rn. Briceni, Gimnaziului Petrunea – rn.Glodeni.
Manifestarea științifică organizată de filiala Botoșani a SGR, condusă de prof. Mihai Poclid și inspector școlar prof.dr. Teodora Estera Ursulică s-a desfășurat în format online și a beneficiat de invitați de renume: prof. univ dr. Corneliu Iațu – președintele SGR România, prof. dr. cercetător științific Octavin Mândruț, prof. dr. Ada Alexandrina Macovei – Inspector Școlar General al ISJ Botoșani și prof. Ana Maria Loghin - Inspector Școlar General Adjunct.
Au participat un număr de 60 de profesori de geografie din Republica Moldova, județele Botoșani, Iași, din care 37 profesori au susținut comunicări științifice alocate celor 4 secțiuni ale simpozionului: DEZVOLTARE DURABILĂ ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI; GEOGRAFIE GENERALĂ; POPULAŢIE, AŞEZĂRI, RESURSE; ECOLOGIE și ECOTURISM.
Comitetul de organizare aduce mulțumiri alese tuturor participanților pentru implicarea și promovarea geografiei la nivel județean, național și internațional.
Geografia având rădăcini profunde, ancorate în domeniile științifice și sociale, se transformă într-un liant al acestora și oferă generației actuale posibilitatea de a dobândi o privire de ansamblu asupra vieții și universului. În acest context lucrările prezentate în cadrul simpozionului au permis o ancorare în realitatea înconjurătoare și o creștere a gradului de adaptabilitate la modificările societății în schimbare, printr-o abordare interdisciplinară a fenomenelor geografice în ansamblul lor .
(Comunicat Inspectoratul Școlar Județean)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bucuria vieții rurale - 11 motive pentru care merită să te muți la țară
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Aritmie cardiacă: cauze și simptome
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Tânăr luat de acasă în cătușe după ce și-a făcut de cap în trafic
Oana Sava
Apr 27, 2024
Microbuz burdușit cu marfă oprit de polițiști, produse de aproape 90.000 de lei CONFISCATE
Oana Sava
Apr 27, 2024