Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a găsit un aliat neaşteptat în demersul său împotriva taxelor de urgenţă percepute de unele instituţii publice. La videoconferinţa de marţi 13 aprilie Mihai Ţâbuleac a luat atitudine faţă de această practică a unor unităţi ale statului după ce primarii au reclamat acest lucru în activitatea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. “În opinia mea o instituţie a statului trebuie să fie în regim de urgenţă totdeauna la dispoziţia cetăţenilor şi a autorităţilor locale. Prin urmare, mi se pare că este greşit să împart solicitările în «solicitări mai urgente» şi «solicitări mai puţin urgente» şi cu atît mai mult este greşit cînd categorisesc taxele în «de urgenţă» şi «normale»”, spunea atunci şeful CJ.
Dacă luarea sa de poziţie nu a avut ecou în rîndurile partidului din care, cel puţin teoretic, încă mai face parte, în schimb, a găsit adepţi în opoziţie. Astfel, preşedintele PSD Botoşani a anunţat vineri că va face o interpelare pe această temă la premierul României. “Este o prostie ca o instituţie a statului să plătească o taxă de urgenţă la o altă instituţie a statului”, a declarat Gheorghe Marcu. Senatorul crede că nu este vorba de altceva decît de o tactică a statului de a mări fiscalitatea prin mărirea/micşorarea numărului de zile la care răspunde la o solicitare, astfel încît să oblige instituţiile, agenţii economici şi persoanele fizice să achite taxă de urgenţă.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024