Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, se va deplasa sâmbătă în Tenerife, în arhipelagul spaniol Canare, pentru a coordona evacuarea pasagerilor de pe vasul de croazieră afectat de hantavirus, au afirmat vineri surse din cadrul Ministerului de Interne spaniol, potrivit agenției France Presse.
Directorul OMS îi va însoţi pe miniştrii spanioli ai Sănătăţii şi de Interne la un post de comandă situat în Tenerife „pentru a asigura coordonarea între administraţii, controlul sanitar şi aplicarea protocoalelor de supraveghere şi de intervenţie preconizate”, au precizat sursele citate.
Nava de croazieră afectată de focarul de hantavirus se îndreaptă spre insula spaniolă Tenerife, iar reprezentanții OMS elaborează recomandări detaliate privind măsurile necesare pentru cei aproape 150 de pasageri, la debarcarea programată duminică, informează agențiile Reuters și Agerpres.
Focarul de hantavirus – care a cauzat moartea a trei persoane din cel puțin opt cazuri suspecte sau confirmate – este primul înregistrat pe o navă de croazieră, impunând noi protocoale.
Oficiali OMS și experți în hantavirusuri au declarat că focarul epidemiologic poate fi gestionat prin adaptarea măsurilor standard de sănătate publică, precum izolarea pasagerilor bolnavi și a celor care au intrat în contact cu aceștia. Operatorul navei a transmis că niciunul dintre pasagerii aflați la bord nu prezintă simptome în prezent.
Pasagerii de pe MV Hondius sunt clasificați în categorii de contacte cu risc ridicat și contacte cu risc scăzut, în funcție de interacțiunile lor cu călătorii bolnavi, a precizat OMS. Urmărirea contactelor este esențială și pentru cei care au părăsit deja nava de croazieră.
Tulpina Andes (Anzi) a hantavirusului se răspândește prin contact apropiat și prelungit, în principal când un pacient este deja simptomatic. Această informație se bazează pe singurul focar cunoscut până acum în care tulpina Andes s-a răspândit interuman, în Argentina în 2018-2019, când 34 de persoane au fost infectate și 11 au decedat.
„Am învățat mai ales că, odată ce sunt implementate măsuri de bază de distanțare socială, care sunt, în esență, foarte simple – „stai acasă când nu te simți bine” -, acestea au dus la scăderea circulației virusului, iar focarul s-a stins”, a declarat Gustavo Palacios, profesor la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, din Statele Unite, co-autor al unui articol despre acel focar epidemiologic.
Gustavo Palacios și alți experți au oferit consultanță pentru OMS privind noul focar încă din 2 mai, adăugând că speră să se acorde mai multă atenție riscurilor generate de hantavirusuri, care pot avea rate de mortalitate de până la 50%.
Unele guverne au început deja să elaboreze planuri: Guvernul britanic a anunțat vineri dimineață că își va repatria cetățenii cu un zbor supus unor măsuri stricte de controlare a infecțiilor, iar pasagerilor li se va cere apoi să se izoleze timp de 45 de zile, urmând să fie și testați, în caz de nevoie.
Krutika Kuppalli, profesor-asociat de medicină la Centrul Medical Southwestern din cadrul Universității Texas din SUA, care a lucrat la protocoalele sanitare împotriva mpox formulate de OMS, a declarat că pot fi adoptate măsuri bazate pe epidemii anterioare. „Este același principiu ca în cazul rujeolei sau al Ebola. Urmărirea cazurilor de contact nu se schimbă”, a spus ea.
Debarcarea pasagerilor de pe nava de croazieră MV Hondius, afectată de un focar de hantavirus, va trebui să aibă loc între duminică la prânz şi luni, aceasta fiind „singura fereastră” posibilă pentru evacuare din cauza condiţiilor meteorologice, a anunţat vineri un oficial din Guvernul regional din Insulele Canare, unde vasul este aşteptat să sosească peste două zile, relatează AFP și Agerpres.
„Singura fereastră de care dispunem pentru a duce a bun sfârşit această operaţiune este cuprinsă între duminică la prânz şi până când condiţiile meteorologice se vor schimba începând de luni”, a declarat în faţa reprezentanţilor presei Alfonso Cabello, viceministru în Cancelaria Guvernului Regional din Canare, evocând pentru ziua de luni „vânt şi hulă”.
MV Hondius nu va fi autorizat să acosteze în portul local şi va arunca ancora în apele din largul insulei Tenerife, urmând ca pasagerii să fie transferaţi apoi în port cu ajutorul unei ambarcaţiuni mai mici.
De acolo, ei vor fi conduşi cu un autobuz la Aeroportul Tenerife Sud.
„Dacă operaţiunea nu va fi încheiată până luni, atunci nava va trebui să îşi continue cursa. Deoarece condiţiile de navigaţie se vor schimba foarte mult în proximitatea portului”, a adăugat Alfonso Cabello.
„Nava va trebui să plece”, a insistat el, avertizând că, dincolo de acel termen, „nicio altă operaţiune nu va putea fi realizată înainte de sfârşitul lunii mai, dată la care vor reveni condiţiile meteo ideale”.
Oficialul din Insulele Canare a precizat că nava este aşteptată să ajungă duminică dimineaţă, în zori, între orele locale 03:00 şi 05:00 (01:00 – 03:00 GMT), confirmând o informaţie difuzată de Serviciile de urgenţă spaniole, care anunţaseră că, dacă vasul îşi menţine viteza actuală, va ajunge în zonă mai repede decât orarul prevăzut.
Va fi important şi ca avioanele de repatriere „să se afle deja la sol în noaptea de sâmbătă spre duminică sau în cursul dimineţii de duminică”, a insistat Alfonso Cabello, în contextul în care aceste evacuări de la Aeroportul Tenerife Sud sunt gestionate de ţările de origine ale pasagerilor aflaţi pe vasul de croazieră.
Statele Unite au anunţat vineri că pregătesc un zbor de evacuare a pasagerilor americani care se află pe vasul de croazieră MV Hondius, afectat de un focar de hantavirus şi care se află în drum spre Insulele Canare, informează AFP.
Sursa https://www.hotnews.ro