După subprefect, la festivitatea prilejuită de Ziua Imnului Naţional al României a luat cuvântul preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Costică Macaleţi şi-a citit discursul de pe nişte cartonaşe tricolore, în consonanţă cu evenimentul la care lua parte.
„Patriotismul izvorăşte din inimile noastre şi se manifestă în primul rând prin respectul faţă de simbolurile naţionale. Imnul, Drapelul, Stema şi Ziua Naţională determină identitatea unei naţiuni. Astăzi, noi românii sărbătorim Ziua Imnului Naţional, căreia îi dedicăm un moment de maximă solemnitate”,
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
Momentul de „maximă solemnitate” a fost însă stricat în scurt timp de o salvare care se deplasa spre Serviciul Judeţean de Ambulanţă, al cărui sediu este în apropiere de Piaţa Tricolorului, unde a avut loc manifestarea. Discursul lui Costică Macaleţi s-a auzit tot mai greu odată cu apropierea ambulanţei, până ce şeful CJ a făcut o scurtă pauză, iar şoferul salvării care venea pe Cuza Vodă, dinspre Calea Naţională, a realizat că se desfăşoară un ceremonial solemn şi a întrerupt semnalele acustice.
Edilul şef a făcut o trimitere la originile pe care le are „Deşteaptă-te, române!”.
„Mesajul Imnului transcende generaţiilor şi momentelor istorice, astfel că în anul 1989, anul câştigării libertăţii, naţiunea a ales să ne fie Imn Naţional. Intonarea Imnului Naţional ne aduce aminte fiecăruia că în lumea noastră afirmarea ca stat naţional nu trebuie abandonată niciodată, având o datorie istorică faţă de înaintaşi, care s-au sacrificat pentru ca în prezent să avem o ţară unde toţi românii să trăiască şi să se bucure de valorile naţionale”,
Cătălin Flutur, primar Botoşani.
După ce şi-a citit alocuţiunea acesta a salutat călduros, ducând mâna la inimă, câţiva botoşăneni care urmăreau ceremonialul dintr-un bloc apropiat, în care a locuit şi actualul primar.
Senatorul Viorel Grigoraş şi lt.col.Cornel Titiliuc, locţiitorul comandantului Garnizoanei Botoşani, au luat şi ei cuvântul la festivitatea derulată pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor. (S.B.)
Cosmin Andrei, către Lucian Trufin: Vreau să facem împreună stadionul de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Trufin la depunerea candidaturii: Fac parte din echipa care NU se bate la retrogradare - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Bucuria vieții rurale - 11 motive pentru care merită să te muți la țară
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024