Europa trebuie să se pregătească pentru un război „generațional” cu Rusia, avertizează șeful apărării suedeze, generalul Michael Claesson.
Rusia „va testa probabil foarte curând” angajamentul NATO privind apărarea colectivă (articolul 5), a afirmat oficialul militar suedez într-un interviu pentru Politico, pe fondul intensificării atacurilor hibride ale Moscovei împotriva Europei.
„Sunt sigur și convins că ei (rușii, n.r.) vor fi gata să testeze articolul 5 al NATO în orice moment, în statele baltice sau în orice altă parte a Europei”, a declarat generalul Claesson.
„Sunt pregătiți să își asume riscuri strategice enorme pentru a obține tot ce consideră posibil”, a adăugat el, referindu-se la campaniile militare anterioare ale lui Vladimir Putin. „Am văzut acest lucru în Cecenia, am văzut acest lucru în Georgia, am văzut acest lucru în Crimeea.”
În ultimele luni, țările europene s-au confruntat cu un val de atacuri hibride, de la incursiuni aeriene ale avioanelor și dronelor rusești, până la falsificarea semnalelor GPS și incidente suspecte cu drone deasupra bazelor militare. Guvernul de la Varșovia a afirmat recent că agenți ruși se află în spatele exploziei unei linii ferate care leagă Polonia de Ucraina.
„Este o problemă uriașă, în care ei joacă cu mijloace relativ… mici și creează multe efecte”, a spus Claesson.
Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat că atacurile hibride reprezintă un „pericol extrem” pentru infrastructura critică a blocului comunitar. NATO a început să mute echipamente militare, precum avioane și sisteme antiaeriene, în statele membre aflate în prima linie.
„Aceasta este o fază foarte periculoasă de escaladare și ar trebui să o abordăm cu foarte mare seriozitate, deoarece suntem la câteva minute distanță de foarte multe victime”, a declarat șeful diplomației lituaniene, Kęstutis Budrys.
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, s-a plâns că statele occidentale fac prea puțin pentru a contracara atacurile hibride rusești potențial „catastrofale”.
Sursa https://www.hotnews.ro