În executivul CJ s-a convenit să se aducă un amendament proiectului de hotărîre astfel încît drepturile financiare ale acestora să se diminueze. Potrivit legii, managerii unor astfel de unităţi au dreptul la o indemnizaţie de conducere de 50% din cel mai mare salariu din unitatea respectivă, iar conducerea CJ vrea să micşoreze acest procent. Unul din motive îl reprezintă faptul că directorul economic al CJ, care coordonează financiar întreaga activitate financiar-contabilă a unităţilor sunbordonate, are un salariu semnificativ mai mic decît cel al directorilor instituţiilor finanţate de CJ. Mai mult, unii manageri ajung să cîştige cam cît preşedintele şi vicepreşedinţii CJ.Dec 05, 2025