Șefa Unității de Primiri Urgențe – SMURD Botoșani, dr. Ramona Guraliuc, a explicat, în cadrul emisiunii Botoșăneanul TV, că dependențele comportamentale, precum cea de jocurile de noroc, produc în creier reacții similare celor generate de consumul de substanțe interzise.
Medicul a precizat că, deși în activitatea sa nu a întâlnit persoane care să ajungă la Urgențe exclusiv din cauza unei astfel de dependențe, mecanismul biologic este același.
Potrivit dr. Ramona Guraliuc, atât jocurile de noroc, cât și consumul de droguri acționează asupra aceluiași sistem de recompensă din creier.
„Nu am o experiență și nu am întâlnit persoane care au adicție de tip comportamental. Și aici mă refer la jocurile de noroc. Este foarte adevărat că a fost un subiect foarte fierbinte în ultima perioadă vis-a-vis de acest fenomen. Repet, dacă ar fi să dăm timpul înapoi, poate nici aceste tipuri de comportamente n-ar fi trebuit să existe, n-ar fi trebuit să se instaleze nicăieri. Dar ele, ca și construcție, ca și efect, au aceeași descărcare din punct de vedere al neurotransmițătorului, al dopaminei, care creează plăcerea, plăcerea momentului și a recompensei”, a declarat medicul.
Șefa UPU-SMURD Botoșani a subliniat că diferența dintre o dependență comportamentală și una provocată de consumul de substanțe este dată de factorul declanșator, însă modul în care reacționează organismul este asemănător.
„Până la urmă despre asta vorbim, atât în etapa comportamentală, cât și în cea a consumului de substanțe”, a mai explicat dr. Ramona Guraliuc.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Botoșăneanul TV, dedicată fenomenului adicțiilor și efectelor pe care acestea le au asupra organismului și asupra vieții persoanelor afectate.