SCRIE SCRIITORUL : Popor de mâna a doua

Suntem un popor de mâna a doua şi cam ne place să fim aşa. Expresia a fost folosită de Emil Cioran, în perioada interbelică, când, de bine de rău, mai scosesem capul în lume. Înclin să cred că marele filozof a avut dreptate.  Românul e obişnuit să înghită orice, cu precădere hapuri politice şi… otevisme senzaţionale.  Privind retrospectiv spre zbuciumata noastră istorie cred că acest „nărav”  de a ne complace în mediocritate face parte din structura noastră ancestrală. De-a lungul veacurilor am tot luat otrăvuri de la toţi cei care ne-au trecut hotarul, de multe ori ne-am ucis  între noi, doar spre a face dovada că existăm, cum unul dintre confraţii noştri scotea capul în lume cum a venit un altul şi i-l reteză fără cruţare. Ne-am hrănit cu minciuni, iluzii şi speranţe, şi totuşi n-am ajuns încă la capătul răbdării, văd că şi astăzi suntem dispuşi să consumăm, într-un mod conştient, cele mai trăsnite şi gogonate aberaţii despre noi ca popor. A venit istoricul Neagu Djuvara şi ne-a demonstrat că s-ar putea să curgă şi ceva sânge de cuman prin venele noastre, de îndată s-au găsit tot felul de „istorici patrioţi” , gen Mircea Dogaru, să-l lovească din toate părţile, cu şi fără documente. Mai grav este că şi câţiva politicieni s-au gândit să se pronunţe asupra originii noastre daco-romane venind cu tot felul de fraze bombastice fumate de când lumea, extrase din „documente” prefabricate în laboratorul comunismului. De lucru ăsta profită din plin politicienii naţionalişti. Cine sunt ei? Un Vadim Tudor, un Gigi Becali şi mai nou Dan Diaconescu, adică exponenţii patriotismului de mucava.
Da, în ţările civilizate, în care societatea răspunde unor parametri cu adevărat democratici, politicianul reprezintă simbolul unui grup şi are bunul simţ de a nu se pronunţa  asupra afirmaţiilor unor specialişti, la noi toţi neaveniţii îşi dau cu părerea despre orice lucru crezându-se multilateral dezvoltaţi şi purtătorii adevărului absolut. Închipuiţi-vă un Florin Ţurcanu ca fiind „chintesenţa” spiritului acestor ţinuturi, sunt convins că dacă-l pune păcatul să-l citească pe Mihai Eminescu l-ar sancţiona cu „vot de blană” pentru obrăznicia de a fi scris Scrisoarea a III-a fără ştirea lui. Nici Stelică Iacob Strugaru  nu-i mai breaz, dar are bunul simţ să nu se dea în spectacol, el are cu totul alte preocupări, multe fiind mai puţin ortodoxe.
Mă uit la tot felul trepăduşi ai patriotismului  roz-bombon cum se burică numai cu  vorbe de înălţare privind istoria acestui neam, mă mir că nu şi-au înghiţit limba când rostesc pe de rost tot felul de enormităţi, pe deasupra se şi cred „protectorii istoriei adevărate” , de parcă ar deţine monopolul absolut asupra tuturor documentelor. Poporul acesta are neapărat nevoie de-o dezintoxicare generală, altfel este în pericol să trăiască într-un fals istoric ce poate duce încetul cu încetul  la destructurarea fiinţei naţionale.
Lucian ALECSA