Pe 2 aprilie 2026, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe DE 58, în localitatea Baisa.
Conducătorul auto nu a respectat semnalele polițiștilor rutieri și a intrat în curtea unei proprietăți private, fiind urmat de alți doi conducători auto.
Polițiștii au solicitat conducătorilor auto să se deplaseze în afara curții, împrejurare în care doi s-au supus solicitării, iar unul dintre ei s-a sustras, părăsind zona prin spatele imobilului.
În cadrul verificărilor, polițiștii au stabilit că cel care s-a sustras controlului este un tânăr, de 35 de ani, din municipiul Botoșani, care are permisul de conducere suspendat și care a mai fost depistat, în trecut, conducând fără a avea acest drept.
Totodată, în cazul conducătorului unuia dintre autoturisme, un tânăr de 32 de ani, din municipiul Botoșani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism, iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat.
Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism a substanțelor interzise.
Ulterior, au fost constituite echipe pentru localizarea conducătorului auto care s-a sustras, acesta fiind identificat în jurul orei 20:00, pe o stradă din municipiul Botoșani,. A fost imobilizat și condus la sediul poliției, unde față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat, în cazul tânărului de 35 de ani și punere în circulație a unui autoturism neînmatriculat, în cazul celui de 32 de ani. Totodată, în funcție de rezultatele toxicologice, se pot extinde cercetările si pentru infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție, au transmis polițiștii botoșăneni.