În actualul context epidemiologic când mai multe instituții publice, dar și operatori economici privați au intrat „pe linie moartă” pe perioadă nedefinită, Teatrul Mihai Eminescu dă în clocot. Și probabil că nu este singura unitate care se confruntă cu o asemenea situație.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLCU) întrunit la Primărie, în contextul instituirii stării de urgență din România, a decis suspendarea activității, printre altele, la instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Local Botoșani. Adică Filarmonica de Stat, Teatrul de Păpuși Vasilache și Teatrul Mihai Eminescu.
S-au remis și adrese către aceste instituții privitoare la remunerația angajaților care nu mai pot desfășura activitate.
Primăria le-a transmis celor la Teatrul Mihai Eminescu faptul că „se impune luarea următoarelor măsuri care se referă la funcționarea instituției în această perioadă și la protecția personalului”. Și anume:
Personalul auxiliar și actorii de la Teatrul Mihai Eminescu au fost convocați la o ședință pentru discutarea acestor măsuri și pentru găsirea unor soluții care să fie unanim acceptate. Actorii nu s-au prezentat în condițiile în care sunt interzise adunările publice cu participare mai mare de 50 de persoane.
Colectivul Teatrului Mihai Eminescu este format din 82 de persoane.
„Există o discuție pe care aș fi dorit să o vedem precizată de la factorii de decizie, care să arate ce se petrece în instituțiile de cultură, în sensul că se suspendă activitatea cu publicul sau se suspendă activitatea totală din instituțiile de cultură. Și faptul că nimeni nu și-a asumat o asemenea clarificare a generat fel de fel de opțiuni în care ordonatorii de credite din țară, au găsit soluții diferite și au lăsat loc unor discuții aproape interminabile”,
Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu Botoșani
S-a apelat la alte soluții prin care angajații Teatrului să nu fie nevoiți să iasă din case, iar cerințele Primăriei au fost așadar transmise online.
Conducerea Teatrului le-a solicitat tuturor salariaților să decidă până vineri, 20 martie 2020, ora 12:00, soluția pentru care optează pe perioada suspendării, respectiv concediul de odihnă (care oricum este plătit conform legii) sau indemnizație de 75%. În caz de nedepunere a cererii se va merge automat pe varianta a doua.
Deși directorul Teatrului susține că sunt persoane care nu agreează niciuna dintre cele două opțiuni.
„Sunt și dintre cei care au spus că vor să fie plătiți integral. Ordonatorul de credite a spus: pentru ce anume activitate? Dacă stai acasă, câte luni credeți că va putea suporta comunitatea prin taxe și impozite bugetul acestei instituții? Trebuie să limpezim lucrurile și cred că este o întrebare de bun simț și cred că sunt niște lucruri care trebuie corelate. Nu poți să stai acasă la nesfârșit și să iei salarii integral”,
Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu Botoșani
Cu titlu de exemplu, Traian Apetrei susține că în alte instituții sunt salariați care iau 30% din salariu în funcție de cât lucrează în această perioadă.
Însă pentru toți și fiecare dintre angajații instituției de cultură, viitorul după coronavirus este îngrijorător.
„Va urma o criză economică ce naște întrebări, temeri, suspiciuni. Toată lumea este îngrijorată. Cred că tot ceea ce se petrece acum cu colegii actori reflectă imaginea societății în ansamblu. Și nu numai a societății românești. S-au închis mari firme de automobile, atâtea afaceri mari și mici”,
Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu Botoșani
În contextul în care personalul Teatrului ”Mihai Eminescu” ar fi plătit fără să lucreze efectiv, municipalitatea atrage atenția că sumele pot fi imputate de controlorii Camerei de Conturi la auditul anual.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024