Acasă > Stiri Botosani > ȘASE plângeri penale și amenzi de peste 2 milioane de euro date de Garda de Mediu Botoșani 

ȘASE plângeri penale și amenzi de peste 2 milioane de euro date de Garda de Mediu Botoșani 

controale Garda de Mediu

În urmă cu puține momente, Garda de Mediu Botoșani a transmis bilanțul activității în primele 9 luni ale anului 2026. 

 

 

Sute de controale (ne)anunțate

 

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2026 Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 410 acțiuni de inspecție și control: 302 de inspecţii fiind neplanificate și 108 de inspecții planificate (8 inspecții la operatori economici care dețin autorizație integrată de mediu și 100 inspecții conform tematicilor planificate: salubrizare localități, exploatare agregate minerale, spații verzi, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea şi întreţinerea sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate).

 

Au fost efectuate acțiuni de inspecție și control neplanificate, astfel:

-61 controale de verificare a respectării măsurilor din actele de reglementare,

-107 controale în urma sesizărilor,

-6 controale pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului;

-5 controale în urma autosesizării comisarilor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu;

-29 controle dispuse de Comisarul General al GNM;

-21 controle pentru identificarea de obiective noi;

-69 controle cu alte autoritati

-1 inspectie pentru verificarea modului de realizare al obligatiilor stabilite la încetarea activităţii

-3 inspecții pentru verificarea realizării măsurilor impuse la controalele anterioare

 

Amenzi și avertismente

 

Urmare a acestor inspecții, pentru neconformitățile constatate, au fost aplicate 281 sancțiuni din care 11 avertismente și 270 de amenzi contravenționale în valoare totală de 11.619.500 lei (237 amenzi au fost încasate, 6 amenzi sunt în termen legal de achitare, 5 amenzi au fost trimise în debit). 

 

A fost aplicată o sancțiune complementară de suspendare activitate și două sancțiuni complementare de desfiinţare lucrări.

 

Sesizări și plângeri penale 

 

S-au înregistrat 329 sesizări din care 321 au fost soluționate, iar 8 sunt termenul legal de soluționare.

 

S-au transmis către organele de cercetare penală 6 sesizări, pentru fapte ce constituie infracțiuni conform Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 195/2005 privind protecția mediului, OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice și prevederilor Codului PENAL.

 

În luna septembrie 2026 Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 39 acțiuni de inspecţie și control: 35 de inspecţii fiind neplanificate și 4 inspecții planificate.

 

Au fost aplicate 22 de amenzi contravenționale în valoare totală de 822.500 leI.