Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a finalizat achiziția unui imobil din municipiul Botoșani, destinat înființării unei extensii universitare și a unui centru de cercetare.
Potrivit televiziunii Intermedia, Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la data de 17 decembrie 2025, după parcurgerea etapelor de aprobare la nivel universitar și ministerial.
Clădirea, situată în zona centrală a municipiului are o suprafață construită desfășurată de 4.384,47 metri pătrați și a fost achiziționată cu suma de 5.226.270 lei, fără TVA, echivalentul a 1.050.000 de euro la data ofertei. Plata a fost realizată din soldul universității, fără impact asupra bugetului curent aferent anului 2025.
În anul 2026, universitatea va pregăti dosarele de autorizare pentru primele programe de studii și pentru un centru interdisciplinar de cercetare, urmând ca prima sesiune de admitere să fie organizată în 2027.
Până atunci, clădirea rămâne închiriată către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani și Banca Comercială Română, în baza unor contracte existente.
Facultatea cu profesii neafectate de AI: Este o meserie a răbdării – VIDEO