S-au finalizat lucrările la spitalul unde se tratează o mulțime de botoșăneni

Au fost finalizate lucrările la proiectul de reabilitare energetică a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava

 

Proiectul de renovare energetică a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a ajuns la final, iar vineri 29 august 2025 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean, Nicolae Robu.

 

Investiția, în valoare totală de aproximativ 66.000.000 de lei (cu TVA), s-a realizat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a fost finanțată din fonduri europene nerambursabile destinate creșterii eficienței energetice în clădirile publice. 

 

Prin acest proiect, toate corpurile de clădire ale Spitalului Clinic Județean au beneficiat de o renovare energetică. 
Fațadele au fost izolate termic, iar tâmplăria a fost înlocuită cu profile din aluminiu prevăzute cu trei foi de geam performant energetic. 
Peste termosistemul existent (de 5, respectiv 10 cm) s-a aplicat termoizolație multistrat, respective termoizolație de vată bazaltică.

 

Fațada a fost placată cu elemente din aluminiu compozit tip Alucobond, iar planșeul din subsol a fost termoizolat.
Sistemul de încălzire și cel de furnizare a apei calde au fost modernizate, instalațiile au fost reabilitate și canalul tehnic înlocuit și repoziționat.
Sistemul de iluminat a fost de asemenea modernizat prin înlocuirea cu peste 2.100 de corpuri LED cu eficiență energetică ridicată. 

 

Clădirea a fost dotată cu sisteme inteligente de umbrire și elemente de tâmplărie cu vitraj, cu control solar, iar în curtea spitalului a fost construită o copertină metalică ce susține 240 de panouri fotovoltaice de 445W/buc. 

 

Totodată, a fost instalată o centrală termică pe gaz care funcționează în cogenerare și au fost amplasate două stații de încărcare pentru vehicule electrice.

 

Declarații Nicolae Robu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava: 

 

„Această investiție nu înseamnă doar o îmbunătățire estetică a clădirii spitalului, ci și un spital mult mai eficient din punct de vedere energetic, mai prietenos cu mediul și mai confortabil pentru pacienți și cadrele medicale.  Proiectul face parte din strategia Consiliului Județean Suceava de modernizare a infrastructurii medicale și de creștere a calității serviciilor, prin valorificarea oportunităților de finanțare europeană în beneficiul comunității.

 

Doi medici tineri „se bat” pentru un loc la Spitalul Județean – NOTELE obținute la proba scrisă

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare